Citesc cu înverșunare microromanele lui A. Oișteanu, grupate în volumul Cutia cu bătrâni și petrec o noapte zbuciumată, cu nădușeli și zvârcoliri fără sens. Stare febrilă. Vecina, la orice oră aș tresări eu din somn, pășește apăsat la etajul superior, ca un mascul - tată de familie bețiv și scandalagiu. Nu te pui cu ea. Cât de aprigă și stângace i-o fi îmbrățișarea? Că, în rest, geme ca o văcuță generoasă. Una cu viață sexuală regulată.
Cârpaciul este evreul obosit să mai fie evreu. Dintotdeauna se strecura ilicit afară din ghetou și presta munci interzise iudeilor. Munci de goimi. Deși, mizerabile mărunțișuri. Cârpeli, adică. Se amăgește că trăsăturile sale evreiești nu sunt atât de pregnante ca la semeneii săi. Că rușii l-ar putea ignora, trecând pe stradă, și că privirile lor nu se agață atât de stăruitor de nasul lui „potrivit de mare”.

Legiferăm dreptul la narcisism, așa cum americanii îl au pe cel la fericire? Narcisism - laissez faire - individualism - liberalism. Merită ceilalți o halcă atât de însemnată din dragostea noastră, din timpul nostru? Cum o justifică? Cum și-o câștigă?
Feminismul - sexul politizat.
Seducția vorbei bine ticluite. Îmbătat de propriile plăsmuiri. Parcă aș vrea să ademenesc și să conduc întreaga lume la laminor; să o azvârlu în foc ca s-o topesc, vrăjind-o până acolo cu vorbe de miere. Jocul interminabil de-a topica și de-a insinuarea lunecoasă.
Trânta cu somnul și cu cartea. Sau un ménage à trois: somnul citește cartea și cu mine dă tandru de pământ.