Sunt o mulţime de lucruri pe care nu am dreptul moral sa le scriu undeva. Nici pe blog, nici în altă parte.
Munca mea mă poartă prin cabinetele mai marilor acestei lumi, aflaţi în competiţie. Aud, fără să vreau lucruri pe care nu le pot vorbi, nu le pot scrie şi… îmi pare rău că nu pot. Nu am dreptul moral. Şi nici nu vreau, chiar dacă, verbal, oficial sau juridic, nimeni nu-mi interzice.
Dar este incitant. Să cunoşti jocurile. Să aştepţi să afli ce va urma. Să ştii că până la urmă toată lumea îşi va da mâna pentru o perioadă. Şi vor lucra pentru o lume aparent mai bună. Este incitant să afli ştirea înainte ca ea să se producă. Înainte ca ea să apară pe unimedii sau pe alte site-uri de ştiri…
Unii dintre cei mari şi puternici sunt într-un fel în interviuri, şi altfel după ce cade cortina. La ei nu mai vreai să revii niciodată, după interviuri. Ştii că te vor minţi fără să clipească. Vor vorbi despre familia lor, perfectă, despre dragostea pentru soţiile lor, care e pe toată viaţa, despre dragostea faţă de ţară, care e mare şi dezinteresată. Vorbesc atât de emoţionant… “Minţiţi-ne şi o să vă votăm”, este fraza pe care oamenii o spun direct politicienilor prin sate. Cu cât mai bine ştiţi să ne minţiţi, cu atât mai simplu ne va fi să vă dăm votul…
Şi sunt altfel de oameni, pe care chiar îi crezi. Care nu te dezamăgesc după ce cade cortina. Care au acelaşi mesaj indiferent de circumstanţe. Care vorbesc despre familia lor, perfectă, şi care e chiar perfectă, în limitele realităţii. Despre dragostea pentru soţiile lor, pe toată viaţa, şi o demonstrează apoi de la distanţă, tot timpul, chiar şi atunci când nimeni nu-i filmează şi nu le cere interviuri….
Cel mai de lux produs în lumea asta e sinceritatea. Sigur, există momente nepotrivite pentru a spune adevăruri. Dar haideţi să tăcem atunci, să nu spunem nimic…