“Vorbeşte puţin. Vorbeşte ce trebuie. Vorbeşte cînd trebuie. Oratoria ta este oratoria faptei. Tu făptuieşte, lasă pe alţii să vorbească.” (Corneliu Zelea Codreanu)

Cu toţii conştientizăm că demagogia este un defect uman şi social. Ea reprezintă vorba multă şi fără rost, fiind o “noutate” a democraţiei. Vorbăraia demogagică este veche, fiind prezentă încă în antichitate. Însă, ea a fost dezvoltată şi ridicată la rang de “valoare” tocmai în epoca modernă. Anume atunci cînd apare şi este dezvoltată democraţia – atunci este pusă în aplicare şi demagogia.

Putem spune că, pe lîngă presa “liberă”, un alt lucru necesar funcţionării democraţiei este demagogia. Nici un alt sistem politic nu presupune atîta vorbăraie fără sens şi atîta birocraţie, precum este în politica democratică. Unul dintre marii înţelepţi antici spunea cam aşa: “A cunoaşte fără a acţiona este păcat, dar a acţiona fără a cunoaşte este periculos”. Iată fix aşa este şi în cadrul demagogiei – omul acţionează (vorbeşte în cazul nostru) fără a cunoaşte, ceea ce este un lucru foarte periculos.

Poporul nostru, prin esenţă, a fost străin de demagogie. Avem chiar şi o expresie populară, care sună cam aşa: “Vorba multă, sărăcia omului.” Strămoşii noştri mai întîi munceau, şi apoi îşi lăsau loc şi pentru a pălăvrăgi. Noi însă, aşa-zişii români ai secolului XXI, vorbim tot timpul şi uităm de muncă. A avut loc ceva între timp.

Acel ceva se numeşte “modernizarea” poporului român. Modernizîndu-ne, am uitat de rădăcinile noastre, contopindu-ne cu valorile occidentale, printre care este prezentă şi demagogia. În faţa acestei situaţii, cînd ne descompunem ca popor, avem nevoie de o reacţiune, care să restabilească axa de valori a acestui popor.

O astfel de reacţiune contra “demagogizării”, acest popor a cunoscut prin ascensiunea Mişcării Legionare. Unul dintre principiile acestei mişcări a fost tăcerea. Motto-ul acestui articol cuprinde cea de-a treia lege a cuibului, şi care pentru noi, reprezintă Legea Tăcerii. Mai rar în secolul XX mişcări, doctrine sau curente care să îndemne la tăcere. Dacă aruncăm o privire spre trecut, mai fiecare mişcare sau doctrină a împins omul spre descărcare imediată, spre diversitate de opinii, spre exprimarea făţişă sau altfel spus – spre demagogie.

Legea tăcerii, care ne îndeamnă să “vorbim puţin şi cînd trebuie” vine să revoluţioneze întreaga concepţie a vremii cu privire la exprimare.

Ar fi greşit să credem că legionarismul interzice individului libera exprimare. În primul rînd, trebuie să luăm în consideraţie momentul istoric în care a fost enunţată această lege – apoi ne vom convinge de necesitatea ei. Şi mai mult, Legea Tăcerii nu vine să interzică “manifestarea liberă” a individului, ci vine să îl perfecţioneze în ceea ce face, sugerîndu-i să se gîndească bine înainte de a face ceva.  Şi vom ajunge numaidecît la concluzia logică că Legiunea a avut un caracter anti-demagogic.

Această a treia lege pare a fi inspirată din tradiţia spartană. Şi este şi binevenitm mai ales  în condiţiile în care vrei să înfăptuieşti o schimbare în felul de gîndire defectuos al societăţii.

Putem spune că această lege conţine aceeaşi înţelepciune pe care o împărtăşeau şi strămoşii noştri, care îşi educau urmaşii în spiritul muncii şi al tăcerii. Tăcerea, în contextul în care toţi din jurul tău se avîntă în demagogii, este un avantaj imens. Atunci cînd taci, poţi mai uşor să te concentrezi, poţi mai uşor să analizezi ceea ce are loc în jur. Omul care ştie să tacă asemeni înţeleptului, este mai greu de manipulat, fiind mai puternic în faţa aparenţelor.

Un om puternic ştie că vorbăraia multă ascunde în umbra sa incapacitatea de acţiona, sau chiar lipsa de voinţă de a acţiona. Şi cu cît mai mult vorbim în loc de a face ceva concret, cu cît mai mult cultivăm în noi incapacitatea de a crea. Şi prin urmare, acel om puternic încearcă să se autoeduce prin tăcere nu pentru a ajunge la un anumit record sau performanţă personală, ci pentru a cultiva în sine capacitatea de creaţie şi voinţa de realizare.

Tăcerea îl pune pe legionar la adăpost de influenţa negativă a societăţii demagogice, dezvoltînd în schimb spiritul de echipă şi creaţie.

Astfel, în ciuda terminologiei, această lege cultivă omului o calitate nobilă – luciditatea. Iar eficienţa şi rezultatele acestei legi pot fi observate în modul de a se comporta a acelui “om nou”.