
Revenim la situaţia de a critica postul de televiziune Moldova 1. Am ajuns totuşi la situaţia cînd vom privi meciurile din Liga Campionilor la Moldova 1 în reluare!!! Cauza fiind dezbaterile electorale pentru alegerile parlamentare de la noi din ţară. Dacă data trecută cînd a fost pericolul de a privi meciurile în reluare, totul a revenit la normal şi au făcut ei modificări în program, astfel încît să vedem meciurile în direct, acum aproape sigur aşa ceva nu va fi efectuat. Ba şi mai mult meciul de mîine exact la fel va fi difuzat, şi cel mai probabil cele de săptămîna viitoare la fel. Cei de la Moldova 1 explică acest fapt că timpul difuzării dezbaterilor electorale au fost înregistrate deja la CEC şi nu-i posibil de modificat. Păi cine a avut atîta minte să facă programul, fără a vedea dacă nu sunt alte angajamente? Sunt de acord că dezbaterile electorale sunt necesare, căci alegerile sunt de interes naţional, dar era posibil ca aceste dezbateri să se înceapă mai devreme, nu suferea nimeni de la aceasta. Aşa însă avem de suferit cu toţii: microbiştii că nu ne putem uita în direct la un meci din Liga Campionilor în direct, Moldova 1 care cred eu că încalcă nişte drepturi contractuale cu UEFA şi sponsorii Ligii Campionilor, care au drepturi de publicitate la toate meciurile şi nu în ultimul rînd Republica Moldova, care mai pierde din imaginea (dacă o mai are) faţă de diverse structuri europene. Ruşine fraţilor!
Iar sensul din transmiterea meciului în reluare, aproape de orele 24.00 chiar nu îl văd, majoritatea la acea oră deja se pregătesc de culcare, căci a 2-a zi cu toţii suntem la muncă, plus o bună parte din noi o să cunoaştem deja rezultatul meciului, iar cunoscînd rezultatul, mie personal de exemplu nu mii tare interesant să privesc nici o partidă.
Nu ne rămîne să sperăm că în viitorul apropiat alt canal va procura drepturile exclusive de transmitere a meciurilor din Liga Campionilor, deşi este un număr foarte limitat de canale cu difuzare în toată ţara, iar din cele care emit pe întreg teritoriul ţării, la moment chiar nu văd nici un canal capabil şi interesat de aşa ceva, deci totul va rămîne pe vechi, sau sperăm noi, că se va schimba totuşi ceva...
