# iubirea noastră-i mai mult de„cît stau casele”
Mi se atrofiază inima făr’ de viul dincolo de uşă,
iar arestul pe-o zi mi-ar fi condamnarea la moarte
din care n-aş mai scăpa decît cu preţul unei iubiri .
Ghemuită într-un pulover alb iau din liniştea
unei după-amiezi tomnatice şi-mi refac trupul.
Ochiul drept, mai căprui în sine, eliberează o lacrimă.
Mă gîndesc dac’-o fi vîntul, dar cred că de vină-i inima.
Deseori, îmi cere să-i desenez o dragoste cu linii perfecte
şi rîd că poate de-asta nu ne iese bine-n iubire,
inima din noi nu-i exact cum o ştim în copilărie.
Dumnezeu ne-o fi creat-o să-i găsim idealul.
Îmi las puloverul în leagăn şi pornesc în stradă.
Frunze de nuc jupuite dezlănţuie un labirint jalnic.
Aş putea fi un vierme în mărul tău, ştiind că o să mă înghiţi,
aş putea fi chiar mărul, o gură de apă sau o fîrîmitură de pîine,
dar toate vor trece...
Să fiu ?
Sursa
2010-10-25 22:37:02