Ultimii mohicani? Cred că nu

Vorbeam azi înainte de emisiune cu Miroslav Primovici, care mi-a zis că generația noastră este ultima din familia jurnaliștilor sportivi, că nu mai vine nimeni din urmă. Da, cred și eu că a fost o generație bună, dar mai cred că și din urmă vin tineri talentați, care vor face treabă bună. Iar Publika și Jurnal, apoi Prime le-a oferit multora posibilitatea de a-și cizela pixul. În plus, să nu uităm de cele 2 saituri de sport care au făcut un salt uriaș în ultimul an, www.moldfootball.com și www.sports.md, portaluri care au angajat copii tineri dintre care se vor alege și jurnaliști buni, veți vedea. În plus, în doar un an de zile au apărut atâtea prezentatoare de sport frumoase și talentate, încât încep să cred că vom avea și noi în scurt timp jurnalism sportiv de clasă.Deocamdată ne limităm la ce avem. Suntem la început de cale, cu foarte multe greșeli (comise din lipsă de experiență), însă toți au fost cândva tineri. Nu vreau mult să insist la această temă. Aș vrea doar să remarc câteva nume de tineri jurnaliști în care am mare încredere că vor ajunge acolo unde își doresc: Ivan Goncearuc, Dumitru Stoianov, Vitalie Maistru, Ion David, Sergiu Carauș, Sergiu Danilov, Mihai Sandu, Ionuț Buga sau Liubomir Madan. Ce ține de Miroslav Primovici, regret doar că un asemenea jurnalist de mare calitate a stat atâta timp la Tiraspol, revenind abia acum în capitală. Veniți cu oferte pentru el cât nu-i târziu. Dragă prietene, sper să nu te superi pentru fraza anterioară.


Sursa
2010-10-25 01:44:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar