17 ani de la adormirea Parintelui Dumitru Staniloaie

Dumitru Stăniloae a fost un preot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, scriitor și ziarist român. Este considerat unul dintre numele proeminente ale teologiei europene din secolul XX. A lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării “Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii” (în douăsprezece volume). Membru de Onoare al Academiei Române (1991).

S-a născut la Vlădeni ca ultimul dintre cei 5 copii ai lui Irimie și Rebeca Stăniloae, nepoată de preot. Pe 4 octombrie 1930 s-a căsătorit cu Maria (născută Mihu), iar în anul următor i s-au născut primii copii, doi gemeni – Dumitru (moare în septembrie 1931) și Mioara (moare în 1945). În 1933 se naște Lidia, botezată de istoricul Ioan Lupaș. Unicul nepot, Dumitru Horia, fiul Lidiei, se naște în 1959.

A urmat studiile secundare la liceul “Andrei Șaguna” din Brașov între 1914 și 1922, și cele superioare la Facultatea de Litere din București (doar primul an), continuând apoi cu Facultatea de Teologie din Cernăuți (între anii 1923 – 1927). La Cernăuți a obținut doctoratul în 1928.

Este trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la Facultățile de Teologie din Atena (1927 – 1928), Munchen și Berlin (1928 – 1929) pentru a se specializa în Dogmatică și Istorie bisericească și face călătorii de studii și documentare la Paris și Belgrad. Reîntors în țară, ocupă funcția de profesor suplinitor (1929), apoi provizoriu (1932) și titular din 1935 de Dogmatică la Academia teologică “Andreiana” din Sibiu. Funcționează ca profesor până în 1946. Între 1929 – 1932 și 1936] – 1937 predă Apologetică, între 1932 – 1936 Pastorală iar între 1929 și 1934), limba greacă. A fost numit rector al Academiei teologice în 1936 și ocupă această poziție până în 1946

Este hirotonit diacon în 1931, preot în 1932 și protopop stavrofor în 1940. Este ales membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului și consilier arhiepiscopesc.

Începând cu ianuarie 1934 și până în mai 1945 este redactor al publicației “Telegraful Român”.

În 1947 este transferat prin chemare la Facultatea de Teologie din București, la catedra de Ascetică și Mistică. În 1948, odată cu transformarea Facultății în Institut Teologic de grad universitar, Dumitru Stăniloae a fost încadrat ca profesor titular de Teologie Dogmatică și Simbolică. Din ianuarie 1963, odată cu eliberarea de la Aiud, ocupă funcția de funcționar la Sfântul Sinod, reluându-și în octombrie postul la catedră.

În 1968 este invitat la Freiburg și Heidelberg, de către profesorul Paul Miron, pentru a susține conferințe. În 1969 conferențiază la Oxford. Merge la Vatican, ca membru al delegației B.O.R., în 1971.

Este numit “Doctor Honoris Causa” al Institutului ortodox Saint Serge din Paris în 1981 și este premiat la Londra cu distincția onorifică “Crucea Sf. Augustin din Canterbury”, pentru merite teologice și creștinești.

În 1990 devine membru corespondent al Academiei Române, iar din 1991 este membru de onoare, în același an fiind numit Doctor Honoris Causa al Facultății de Teologie din Atena. În 1992 primește titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București. În 1993, teologul Ioan I. Ică Jr. și Mircea Păcurariu editează volumul omagial: Persoană si comuniune: Prinos de cinstire Părintelui Profesor Academician Dumitru Stăniloae la împlinirea vîrstei de 90 de ani, Sibiu, Ed. Diecezană, 1993. În 2002 a apărut prima carte în engleză care discută analitic teologia Pr. Stăniloae: Lucian Turcescu, dir., Dumitru Staniloae: Tradition and Modernity in Theology (Center for Romanian Studies, 2002).

Pe 5 septembrie 1958, odată cu noul val de arestări, este reținut de Securitate alături de membrii mișcării Rugul Aprins. În 1959 este dus la penitenciarul Aiud, unde este ținut luni întregi în regim de izolare. Este eliberat în 1963.

Lucrări teologice

• Viața și activitatea patriarhului Dosoftei al lerusalimului și legăturile lui cu țările românești, Cernăuți, 1929 169 p. (teză de doctorat);
• Catolicismul de după război, Sibiu, 1933, 204 p.;
• Ortodoxie și românism, Sibiu, 1939, 395 p.;
• Poziția d-lui Lucian Blaga față de creștinism și Ortodoxie, Sibiu, 1942, 150 p.
• Viața și învățătura Sf. Grigorie Palama, Sibiu, 1938, 250 + CLX p.;
• Iisus Hristos sau restaurarea omului, Sibiu, 1943, 404p.;
• Teologia Dogmatică și Simbolică. Manual pentru lnstitutele Teologice, 2 vol., București, 1958, 1008p. (în colaborare cu profesorii Nicolae Chițescu, Isidor Todoran și loan Petreuță);
• Teologia Dogmatică ortodoxă pentru Institutele Teologice, 3 vol., București, 1978,504 + 380 + 463 p. (considerată “o sinteză amplă a Teologiei Dogmatice a Bisericii Ortodoxe, cu deschideri ecumenice, culme a gândirii dogmatice românești și punct sigur de plecare pentru noi dezvoltări în gândirea dogmatică”);
• Teologia Morală ortodoxă pentru Institutele Teologice, vol. Ill. Spiritualitatea ortodoxă, București, 1981, 320p.;
• Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă, Craiova, 1986, 440p.;
• Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Craiova, 1987, 392 p.;
• Studii de teologie dogmatică ortodoxă, Craiova, 1990, 705 p.;
• Reflexii despre spiritualitatea poporului român, Craiova, 1992, 162 p.
• Sfânta Treime sau la început a fost iubirea, București, 1993, 96 p.;
• Comentariu la Evanghelia lui loan, Craiova, 1993;
• Iisus Hristos lumina lumii, București, 1993,
• Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie, Antologie, studiu introductiv și note de Sandu Frunză, Cluj-Napoca, 1993, 240p.

Lucrări istorice

• Din urmările Ediuctului de tolerant în ținutul Hațegului, în vol.”Fraților Alexandru și loan I. Lapedutu”, București, 1936, p. 837-842;
• O luptă pentru pentru Ortodoxie în Țara Hațegului, în Anuarul XV al Academiei teologice <<Andreiane>>”, Sibiu, 1939, p. 5 – 76;
• Din urmările Edictului de toleranță în ținutul Făgărașului, în vol. “Omagiu lui loan Lupaș la împlinirea vârstei de 60 de ani”, București, 1943, p. 826-833;
• Lupta și drama lui Inocențiu Micu Clain, în BOR, an. LXXXVI, 1968, nr. 9 – 10, p. 1137-1185;
• Uniatismul din Transilvania, opera unei întreite silnicii, în BOR, an. LXXXVII, 1969, nr. 3-4, p. 355-390;
• Uniatismul din Transilvania, încercare de dezmembrare a poporului român, București, 1973, 207 p.;
• Rolul Ortodoxiei în formarea și păstrarea ființei poporului român și a unității naționale, în “Ortodoxia”, an. XXX, 1978, nr. 4, p. 584-603;
• Vechimea și spiritualitatea termenilor creștini români în solidaritate cu cei ai limbii române în general, în BOR, an. XCVII, 1979, nr. 3-4, p. 563-590;
• De ce suntem ortodocși? (românii), în MMB, an. I (LXVII), 1991, p.15-27.

• sute de articole și studii teologice