save0025.jpgPrecum rugul cel nears, prea sfântă Născătoare de Dumnezeum Sfânta icoana ta, făcătoare de minuni, pământul Crasni îl luminează, vărsând din belșug minuni, arătând lumii atotputernica ta mijlocire către Dumnezeu, pentru neamul nostru!

Astăzi, de la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului" din satul Crasna, regiunea Cernăuţi, a fost adusă în Republica Moldova, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Krasnoilskaya".

Sfinţenia se va afla spre închinare creştinilor din Rep. Moldova la biserica „Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava", din municipiul Chişinău, de astăzi 29 noiembrie şi până joi 2 decembrie până la amiază, după care cel mai probabil va pleca în nordul republicii la mănăstirea Călărăşeuca. Ţinem să vă aducem la cunoştinţă că icoana Maicii Domnului de la Crasna, a fost adusă pentru prima dată în Moldova la Biserica „Sf. Nicolae", din s. Olişcani, r. Şoldăneşti, între 19 şi 24 octombrie, anul curent. La cererea creştinilor icoana a fost adusă pentru a doua oară pe meleagurile noastre această mare mângîiere a Bisericii Dreptmăritoare, dar şi a tuturor celor aflaţi în necazuri şi nevoi.