fata cu geamantanul...
ea... Bătu la ușa inimii lui într-o zi posomorîtă de toamnă, era disperată și în căutare de dragoste și căldură... Bătu încet, cu bătăi lente, cu sfială dar cu multă speranță. Afară ploaia o zdrobea cu stropi reci, umezi, repezi, agresivi...ploua...fața îi era umezită, ochii triști, umezi nu din cauza ploii ci din cauza unor amintiri dureroase...Avea un geamantan mare, gri, plin cu soare, doar într-un colțișor trăiau mici remușcări asupra trecutului ce o bîntuia și îi stîrneau o rană dureroasă. Părul desprins pe umerii goi mirosea a liliac...Ușa părea dură, enormă! Dar acei ochi căprui ce se ivise de după ea îi alungă acel frig și acea stare de nesiguranță. Îi zîmbi și îi spuse să intre...în casă nu e nimeni...vîntul sufla pe la fereastră, un geam rămăsese deschis, în așteptare...Focul din șemineu emana căldură, dar mult mai multă căldură emana inima lui alături de ea. 
O primise cu brațele deschise, vocea lui îi dădea liniște, nimeni nu o mai înțelegea precum el, nimeni altul. Chipul ei se oglindea în ochii lui ce păreau a fi sinceri, vocea îi făcea sufletul să cînte, buzele dulci se lăsau pradă buzelor ei...trăiau un vis, departe de toți și de toate. Ploaia încetă, toate au un sfîrșit și se ivise soarele de după nori, părul ei negru ca abanosul îi părea ca din poveste, se îndrăgostea de ea tot mai mult și mai mult. Și parcă nimeni și nimic nu le putea distruge acea mică poveste, acum puteau atinge infinitul, puteau învinge timpul, erau împreună și aceasta conta, erau puternici. Erau bogați fiindcă se aveau unul pe celălalt și acel minunat sentiment ce îi unise într-o zi ploioasă de octombrie era cel mai minunat lucru ce li se întîmplase. Fata cu geamantanul uitase de ea, uitase de prieteni, uitase de ploaie, uitase că îi era frig atunci cînd sună la ușă, acum simțea o căldură imensă în piept, simțea cum ritmul inimii se mărește ori de cîte ori era alături de El. Era doar o copilă, avea 16 ani dar iubea așa cum nu iubise niciodată pînă atunci și poate că niciodată acel sentiment nu va fi la fel de intens. Obișnuiau să petreacă serile împreună sub clarul de lună, făcîndu-și planuri frumoase pentru viitor-un viitor în doi.El- bărbatul cu picioarele pe pămînt, idealul ce îl aștepta, ce îl visase nopți la rînd.
Ea- copila inocentă, naivă, cu cel mai fermecător zîmbet.
Și parcă nimeni și nimic nu le putea strica visul dar într-o zi i-au trezit la realitate.
the heart was made to be broken...Nimeni nu a întrebat dacă se poate să îi trezească...dacă au dreptul să își impună visele lor...El închise ușa...Ea se închise în sine. Fata cu geamantanul părăsi acea casă, acea cameră caldă....cînd ușa s-a închis pentru o clipă a simțit că inima ei nu mai bate, simțea că se rupe de acest pămînt vanitos și vicios...nu mai exista soare, aer, nu mai exista viață fără El, nimic în jur nu mai putea fi la fel...își dorea să urle de durere, vroia să îl implore, vroia să se pună în genunchi în fața lui.....își dorea să îl roage să nu închidă ușa, dar El a închis-o cu putere și a ucis TOTUL...a căzut o pasăre în hău...... din demnitate nu a vărsat nici o lacrimă, toate au curs apoi...nopți negre, lungi, reci, fără somn....se formase un gol în suflet, un gol imens...nimic nu mai era la fel...realitatea i se părea prea dură pentru Ea, își luă geamantanul și plecă....nu știa nici o destinație, toate drumurile cîndva duceau doar la ușa lui....Afară nu ploua, dar în inima ei se începu o furtună....Fata naivă a murit treptat, o dată cu trecerea timpului, nici zîmbetul nu mai era același...așteaptă o altă ușă....de după care să îi zîmbească alți ochi....și așteaptă....și tot așteaptă...P.S. Fata cu geamantanul sunt eu....au trecut 4 ani de atunci...dar parcă toate sau întîmplat ieri...a trecut și mereu spun că l-am uitat...și totuși nu înțeleg de ce încă plîng?
Scorpions
tears are words the heart can not express...
Sursa
2010-10-23 09:55:57