Gandul meu ratacit…

…o dimineata de toamna cu toate componentele ei caracteristice; rece, umed si soarele care sta la ganduri daca sa-si arate fata de sub nori sau ba.

Copacii plang cu frunze care zboara in cadere libera. Vintul, care nu l-a poftit nimeni, zburleste covorul din frunze, tulburand cu ele linistea lacului si oglinda-n care cerul trist isi numara norii cenusii…

Nu se mai aude vesel tril de pasarele – au plecat, doar vantul intr-un solo continuu picura tristeti pe strunele sufletului meu…

Pe acest fundal, amintirile ce-mi rasar in minte, nu fac decat, sa-mi amplifice nostalgia dupa vremurile trecute , sa accentueze nimicnicia existentei noastre… – un fir de praf inghitit de  infinit, ce niciodata  nu va straluci in lumina carei-va stele…

Gandul meu ratacit s-a oprit in loc, absorbit de-o gaura neagra pierduta-n univers…

Urgent trebuie sa merg la un solar!   Am nevoie de soare!…

ah, daca-ar fi asa de simplu!..