Poate,poate maine...
Ma pun pe ginduri "rugaciunile" din timpul cursurilor de la facultate: “Da Doamne sa treca repede ora asta!”. In prostia noastra nu ne gandim ca vom ajunge sa spunem “ Opreste Doamne timpul! Sau daca nu, mai lasa-ma macar o ora. Nu ma lua deja!”Da…, e trist, e foarte trist ca in liceu ne spuneam ca vom trai viata la maxim, numai sa trecem odata de BAC. Apoi, in timpul fiecarei sesiuni, dar mai ales inainte de licenta, ne vom promite acelasi lucru. Unii,vom deveni intre timp, “someri” cu diploma in mana…Suparati, dar mai ales frustrati, fiind convinsi ca gasirea unui loc de munca ne va schimba viata. Pana la urma, cu contractul de munca semnat, nu vom renunta la gandurile de genu: “Nu se face odata ora X ca sa se termine programul?” Tot asa, frustrati ne vom continua viata cu certitudinea ca dupa ce ne vom casatori, intr-adevar vom fi fericiti. Va trece si momentul mult asteptat, si parca nu ne vom gasi linistea. Totusi, stim ca venirea pe lume a unui copil ne va aduce fericirea mult asteptata. Da, ne bucuram, insa copii cresc, pleaca, tu continui cu serviciul exact ca pana atunci, apoi traiesti cu speranta sa iti vezi cat mai repede copiii casatoriti si la casele lor… Astepti cu nerabdare sa vina nepotii. Sa ii plimbi prin parc, sa te ocupi de educatia lor, sa te simti IMPLINIT…Astfel au trecut 35 de ani… Cu rugi, cu rugi lipsite de intelepciune, dar mai ales, cu rugi ABSURDE: “Da Doamne sa treaca…!” Pana cand, chiar TRECE.
Ne plangem ca nu am simtit ca am trait, dam vina pe destin, pe situatie, pe partenerul de viata, pe sefi, pe stat, pe sistem, pe cei care ne conduc, chiar si pe parinti, sau mai grav – pe copii – cautam scuze ca sa ne ascundem, ca sa nu ne insusim vina…
Oare de ce mai astept cu atata nerabdare ziua de maine ca sa fiu fericita? Nu ar fi mai bine sa imi caut astazi motive de fericire? Poate , poate , poate maine… nu mai vine….
Sursa
2010-10-19 22:43:01