Nikos Kazantzakis, apostolul diavolului și scrisorile sale către preotul Papastefanou, vărul patriarhului mason Meleteos

Dacă ura lui Lenin împotriva creștinilor a căpătat în Rusia forma ateismului satanic, exprimat prin ritualuri și sărbători grotești menite să înlocuiasca sărbătorile și obiceiurile creștine, masoneria europeană dorea înlocuirea creștinismului cu o falsă religie pe care cei mai sclipitori scriitori și artiști erau chemați să o alcătuiască.

Unul dintre autorii “noii religii” este și Nikos Kazantzakis, după a cărui roman regizorul Martin Scorseze a făcut celebrul film “Ultimile ispite ale lui Iisus”, o blasfemie pe care televiziunile din toată lumea insistă să o arate în perioada Paștelui.

Puțini știu că Nikos Kazantzakis nu era un simplu scriitor. Kazantzakis era mason și comunist, aflîndu-se în legătură cu agenții Rusiei bolșevice, așa cum reiese din cele 8 Scrisori către prietenul său Papastefanou, preot ortodox și văr al patriarhului ecumenic din acea vreme, Meletios, personalitate revendicată de masonerie.

Scrisorile datează din 1922-1925 și au fost publicate de Kiriakos Mitsotakis la editura MINOAS din Atena.

“Aici, eu, dupa cum ti-am scris – citim în a patra scrisoare -, trăiesc și lucrez numai cu evrei ruși. Cînd voi putea, voi pleca în Rusia”. Rusia e văzută ca “cel mai interesant centru al lumii în zilele noastre”. Kazantzakis era convins că “evreii și rusii sînt singurele seminții capabile să primească noua religie”.

În scrisoarea a șasea scrie: “Eu întemeiez primele biserici în Berlin și în Polonia: toți sînt evrei. Numai eu sînt grec.” /pg. 75/ Iar în a șaptea îl sfătuiește pe camaradul sau preot: “Încearca să vorbești în mod indirect în biserică despre Dumnezeul nostru” /pg. 84/ De cîteva ori Kazantzakis îi cere vărului patriarhului Meletios să plănuiască un “Sinod Ecumenic” la care să fie întărită noua religie.

Pe plan social Kazantzakis este comunist și vorbeste în termenii lui Lenin, referindu-se la necesitatea purificării pămîntului de elementele ostile.

Din Scrisoarea întîia către preotul Papastefanou

“Plănuiesc împreună cu un prieten să edităm o revistă (nu filologică). Va pregăti calea noastră din punct de vedere sociologic. Va fi comunistă, va cere răsturnarea regimului burghez, va dori, după cum spuneau stoicii, un “incendiu” care să purifice pămîntul prin foc (așa cum ard ogoarele), ca să arunce noua sămînță”. /pg. 37-38/

În jurnalul său secret Kazantzakis decodifică metafora incendiului și ogoarelor în flăcîri. Desigur, ca orice comunist inițiat (Kazantzakis a intrat în masonerie în 1907, așa cum o arată biografii săi), el are în vedere exterminarea tuturor celor care vor sta în calea diavolului roșu:

Din jurnalul secret al lui Kazantzakis (1924-1925)

“… mă întîlnesc în taină cu conducătorii mișcării comuniste de aici și elaborăm planul luptei viitoare. [...] Trebuie să ar bine această masă de oameni, să o adaptez la nevoile actuale, să folosesc suferința universală de aici, din mica noastră patrie strălucitoare de la marea albastra, să găsesc expresia cea mai captivantă astazi a teogoniei mele mistice. Vrînd-nevrînd, primul stadiu al inițierii este astăzi Revoluția comunistă [din Rusia]. Lumea aceasta trebuie zdrobită. Să fie zdrobită prin violenţă. Să fim pregătiţi.” /pg. 90-91/

Teogonia sa mistică, pe care o numeşte şi Noua Religie, descrie dumnezeul comunist care nu este altul decît satana:

Din Scrisoarea a şaptea către preotul Papastefanou

“Dumnezeul meu este astăzi Conducătorul întunecatelor grupări populare [...] Dumnezeul meu intra în conflict cu această ordine, care îl indurerează, şi vrea, şi poate să nască copii [fii ai satanei]. Şi va părăsi această nouă ordine, ca pe altele, cînd va deveni o piedică” [aluzie la căderea Uniunii Sovietice şi crearea Uniunii Europene?] /pg. 83/ “

Sau, si mai clar:

Din Scrisoarea a şasea către preotul Papastefanou

“Dumnezeul meu este numai noroi, sînge, dorinţe şi viziuni. Nu este neprihănit, nepătat, atotputernic, atotînţelept, drept, atotbun. Nu este lumină” /pg. 74/ Iar în a cincea scrisoare îşi exprimă pe faţă viziunea sa antihristică: “Fii atent, evită ceea ce ai învăţat depsre Dumnezeul creştinilor cînd vrei să concepi chipul dumnezeului nostru!” /pg. 62/
Ura şi violenţa este văzută ca motor al revoluţiei comuniste.

Din Problema socială (1925)

“Această ură este singurul mijloc prin care ajungem la cea mai profundă iubire faţă de om. Doar urînd în chip neînduplecat, vom răsturna întreaga organizare actuală a răului” Desigur, atunci cînd vorbeşte despre om, are în vedere aşa-numitul ”om nou”, comunist, singurul care merită să supraviețuiască, iar răul ia locul binelui, ca în orice răsturnare satanică.

”[...] pregătirile noastre, continuă Kazantzakis, trebuie să fie pregătirile unor războinici, deoarece scopul nostru imediat este să luptăm, să răsturnăm această înspîimîntătoare organizare a răului. Mai tîrziu, celelalte generații se vor bucura în pace de ceea ce semănăm noi cu luptă, cu lacrimi. Astăzi, fie că îl simțim, fie că nu, vîntul ruinei totale bate și curăță pămîntul: să mergem cu el. [...] Trebuie să sacrificăm în chip eroic multe dintre cele pe care încă le iubim din tradiția sfîntă, din slăbiciunile moștenite, din argumentele raționale înguste. Cu ele vom dezrădăcina și o parte a inimii noastre. Dar numai așa se purifică pămîntul” /pg. 102-103/

Cît de mult seamănă această viziune cu lozinca leninistă: “Cu mînă de fier vom mîna omenirea spre fericire”. Oare să fi fost Lenin un inițiat în lojele masoneriei? Sau geniul său satanic l-a făcut să vorbească în aceeași termeni cu marii inițiați ai epocii? Ceea ce știm cu certitudine este că în zidul Kremlinului există un templu masonic activ despre care nu știm cînd a apărut. Iar restul, precum îi plăcea lui Kazantzakis să repete e “Tăcere”…

Scrisorile lui Nikos Kazantzakis către preotul Papastefanou, vărul patriarhului ecumenic Meletios, în care îi vorbește despre întrunirea unui sinod ecumenic pentru promovarea noii religii datează din 1922. În 1923 patriarhul Meletios a convocat într-adevăr un sinod, sinodul care a dezbinat lumea ortodoxă în cei pe stil nou și cei pe stil vechi. Rănile acestei despărțiri nu au fost vindecate nici pînă azi, părîndu-se că, la nivel politic, există un interes de a menține și mări această dezbinare.

Din cele opt scrisori inedite către preotul Papastefanou vedem că Nikos Kazatzakis, acest apostol al diavolului, era în legătură și cu alți ierarhi greci. Cartea mi se pare a fi un document care deschide noi căi de înțelegere a istoriei bisericii în secolul XX și soarta ei viitoare.

Cuprinsul cărții format pdf