Ete o băltoacă, piciorul meu versus trei bărcuțe de carton
Pe post de pilon, o doamnă cu riduri stă sprijinită și țipă la un semafor
Roșu de mînie, verde de briliant, galant tace și-i arată un deget
Fară strop de răget, indicîndu-i sa traverseze acum.
Ete altă băltoacă…
Alături un nene cu tricou, iar eu –
Lăsîndu-mi să atîrne fularul pe jos, ros de plictiseală
Armonios ma tîrîi..
Stropi de rouă cafenie, ling geaca mea cu iz de ieri
Ubrela – exponat de muzeu tot dîrdîie,
La auzul unui poc, de palaria piciului din dreapta
Ultimul breloc cu ”Deșteaptă-te Române” e pe degetul meu
Mereu la bine și la greu, pînă cînd moartea ne va despărți?!
Recunosc, te recunosc dupa miros
În dreptul tau cerul cernea ceva mai puțină ploaie
Oare? Trei puncte nu marunte, mari să le vadă poporul
Că de pistruii mei, acei pe care îi sorbeai dăunăzi
Trecînd tipuri de date Array, Eh…
Pistruii mei, nu le duce nimeni dorul
Milă mi-e de miopul care asteaptă în ploaie
Adăpostit de stropitoarea ei,
Ea care turna vise si speranțe
Care n-aveau loc in urechea lui,
Pentru ca dinții… dinții ei alene mestecau…
Pistruii lui, ai nimanui…
Pareri
Profa: Postmodernism… ee…
Manole scumpul meu prieten : Bred! 
©2010 Disperatul. All Rights Reserved.
.