Să vă spun o poveste.
Vaniuşa era un băieţel. Lui Vaniuşa îi plăceau tari mult bomboanele. Vaniuşa trecea în fiecare zi pe lîngă un magazin de bombonele. Lui îi placea în mod special, dar tare special o caramelă. Da, lui Vaniuşa îi plăcea o caramela. Da vedeți voi, magazinul era pe cealaltă parte a drumului, unde Vaniuşa fiind băiet mic si fără multă minte intr-a bomboanelor n-avea voie să-l treacă, așa singur. Și în fiecare zi cind Vaniuşa băiet mic fiind, se ducea… acolo unde se duc toți băieții, admira foarte mult si tare caramela. Și în fiecare zi alerga Vaniuşa băiet mic fiind ca un nebun să vadă dacă bombonica îi la locul ei.
Da caramela asta nu era așe o bomboanică ca toate…celelaltele, ea era tare specială, Vaniuşa înca nu știa de ce bombonica îi specială, da era sigur că el avea dreptate. Și alerga si tot alerga, uneori mai stătea pe loc ca să vadă bombonica. Da caramela era tare singuratica, adica ea era inconjurate de multe alte bombonele, cu etichete si ambalaje strălucitoare pe care erau desenați ursuleți si ciuburașca da totuși era singuratică. Prima data avea o etichetă albastră si bățișor albastru și era noapte și era tare frig.
Într-o bună zi Vaniușa s-o nimerit sa fie pe partea buna a drumului, adică nu s-o nimerit el o făcut tot ce putea ca sa fie acolo, deși îi dispărțea doar zebra Vaniuşa cum nu știu cum s-o rătăcit, și s-o căutat mult, întîi pe dînsul și după asta caramela, și pînă la urmă o găsit-o. Și-o lipit pentru prima dată nasul de vitrina rece și-o zis cu voce tare “Eu mă numesc Vaniușa” da caramela s-o comportat de parca îl știe de cînd se știe, și Vaniuşa baiet mic si fără multă minte intr-a bomboanelor era cel mai vericit Vaniuşa de pe glob și galaxie și univers.
După întîmplarea asta Vaniuşa fugea mai des să vadă caramela și vedea numai caramele și visa caramele și tare mult visa la ziua cînd el Vaniuşa și ea caramela o sa fie mai aproape, ca el sa-i spuna si chiar s-o convingă că ea – caramela îi cea mai buna și dulce si frumoasă bombonica din toată lumea … și glob și galaxie și univers.
Și iaca cum nu știu cum cichi poc .. poc poc… s-o facut vorbele s-o tras sforile si Vaniuşa s-o mutat pe partea bună a drumului, nu mă întrebați cum dar Vaniuşa avea caramela și s-o convins ca e foarte dulce, cea mai dulce, și-o purta mereu cu el și-o gusta de fiecare data.
Vaniuşa era foarte fericit mai ales cind vedea cum toata lumea se uită la el și la caramela lui, da el nu și-o dat seama ca ei erau tari răi, așa cum îi Baba-Cloanța și balaurii și mai sînt încă dar acum nu-i mai ține minte.
De la o vreme însă caramela se făcea tot mai mică și mică și mică și Vaniuşa era tot mai vinovat pentru ca buzele lui și limba erau responsabile de marea asta tragedie și caramela era tare suparată aproape în fiecare zi era supărată. Și Vaniuşa era tare trist. Vaniuşa și-o dat seama ca pe cît de dulci se făceau buzele lui de fiecare dată si limba, pe atît de amare puteau să se facă uneori și caramela se făcea tot mai mică și mică si aproape în fiecare zi era suparată și Vaniuşa era tot mai vinovat.
Pină într-o bună zi, cînd Vaniuşa n-o mai putut și o împachetat caramela…
Și s-o dus Vaniuşa, pe altă stradă , ca să nu mai vadă caramela în fiecare zi chiar daca caramela asta era tare specială.
Și și-o dat Vaniuşa seama că îi tare încurcată treaba asta cu caramelele, că dacă le măninci prea repede ramăi cu dînsele pe jumătate, sau deloc, sau chiar mai puțin.
(Terminată la 01:52)