ALARMA AERIANA IN DIRECT

Joi tot cam pe la ora asta, sa fi fost in jur de 10. tocmai stateam de vorba pe Skipe cu o prietena din Israel- pe care o cunosc de mai bine de trei decenii- despre carti si lipsa bibliotecilor din unele case si copiii cu ochii mai mult pe ecranul calculatorului, cand aud vaietul puternic al unor sirene. “E alarma aeriana- ma anunta convorbitoarea mea- si se repede sa deschida aparatul de radio. Recunosc, mi-a sarit inima din piept, mi-am amintit de groaza cand- copil fiind- auzeam sirenele care sunau aproape simultan cu valul de bombardiere sovietice care se roteau asupra Iasului. Oare voi asista in direct la un atac cu rachete asupra uni oras aflat la cateva mii de kilometri distanta? “Este doar un exercitiu- ma linisteste prietena- de regula sunt anuntate dinainte, dar e a doua oara in saptamana asta cand sirenele pornesc din senin,  autoritatile vor sa verifice cum functioneaza sistemul de aparare fara avertizarea prealabila a populatiei. “

Am incheiat cam in coada de peste discutia, calmul doamnei de dincolo de sticla calculatorului se justifica prin faptul ca, daca ma gandeam putin, Israelul era in razboi cu statele arabe din jur chiar din clipa cand la ONU se vota dreptul la existenta a statului evreu, adica din mai 1947. Cu momente de varf, ca razboiul de sase zile sau acela de Yom Kipur sau operatiunile de pedepsire a Irakului- cand acesta a ocupat Yemenul- sau in Intifadele cand rachete mai mult sau mai putin artizanale lansate de palestinieni provocau nu putine victime. De fapt, dupa cum am scris in blogul meu de mai multe ori, n-a existat nici o zi de pace, in afara Razboiului Rece in diverse puncte ale planetei curgea sange cald, zeci, sute de mii de oameni, femei, batrani si copii cadeau victime inocente ale luptelor fratricide.

Dupa atacul teroristilor asupra turnurilor Gemini din New-York si tara noastra- ca aliat NATO- se afla angrenata in actiuni de lupta pe mai multe continente ! O coincidenta dramatica a facut ca, in ziua cand Presedintele Romaniei, zdrobit de durere si hohotind de plans isi conducea mama pe ultimul drum, in doua localitati sa fie inhumati alti ostasi romani ucisi in Afganistan. Durerea familiilor celor doi eroi- ridicati post-mortem la gradul de sublocotenent si decorati cu inalte Ordine nu era mai mica decat aceea a Presedintelui, doar ca nici un demnitar al Statului nu se afla acolo. Nici macar ministrul apararii nationale, un deputat din grupul “Independentilor” care avea treburi mult mai importante in Camera Deputatilor. Veti spune ca militarii care cad pe campul de lupta, profesionisti care accepta voluntar sa plece in asemenea misiuni, stiu la ce riscuri se expun. Dar ce fac logodnicele sau tinerele sotii, copiii ramasi fara tata sau parintii care isi vad odraslele purtate in sicrie acoperita cu drapelul tricolor care la este inmanat ceremonios, dupa moda americana? La ce le folosesc acum miile de euro cuvenite?

Inteleg ca viata e dura, totul se plateste in lumea in care traim, chiar si moartea! Tot in aceasta saptamana, dorind sa scap de bunadispozitie care mi-o dau talk-showrile de pe canalele de stiri TV, am butonat telecomanda si am avut sansa sa dau peste niste filme la HBO fara violente, violuri sau mai stiu eu ce scene de cosmar. Filme de duzina, dar realizate cu profesionalismul specific cinematografiei holliwoodiene. Pelicule realizate in secolul 21 din care a trecut de-acum un deceniu. Dar un gust amar tot mi-au lasat. Eroii filmelor, veterani ai razboiului din Vietnam, desi faceau eforturi sa traiasca o viata normala, nu puteau scapa de amintirea cumpltelor incercari prin care trecusera. Erau victime, dar aceiasi care infaptuisera si fapte oribile. Oare cum se vor comporta cei care au avut sansa sa scape cu viata din Irak sau Afganistan si se intorc, victoriosi, in tara? Americani sau romani. Casa mult visata pe care o vor ridica, sau cine stie ce alte planuri de viitor, le va aduce linistea in sufletul lor?

Am sperat ca atatia altii, dupa prabusirea zidului totalitarismului- nu ma gandesc doar la zidul Berlinului !- dupa intrarea noastra, cu acte in regula, in marea famile europeana si acoperiti de umbrela NATO ai carui aliati am devenit si unde platim cu vietile unor miltari angajamentele noastre, vom trai mai bine, in liniste si pace, bucurandu-ne de roadele democratiei cucerite dupa o revolutie marcata cu sangele tanar al unor eroi. Si vedem cum, de la inalta tribuna a ONU , presedintele razboinic al Iranului ameninta cu distrugerea Israelului si aruncarea in mare a evreilor de acolo. Si vedem ca sala e parasita, in semn de protest de delegatiile SUA si a altor state- printre care, spre cinstea Romaniei-si a noastra. Dar vedem ca multe alte delegatii, printre care si acelea ale nobilei Frante si mandrei Marii Britanii, raman pe scaunele lor, in vreme ce un dement improasca cu venin si indeamna la un nou genocid.

Te urci in avion dupa controale amanuntite, uneori chiar umilitoare. Americnii sunt indemnati la prudenta cand viziteaza Europa, Germania ridica la albastru(!) alerta anti-terorista, francezii sunt sfatuiti sa evite zonele aglomerate din Londra si englezii sa evite vizitarea Turnului Eifel, posibila tinta a unui atac terorist. Unde este libertatea de miscare visata de parintii fondatori ai Uniunii Europene, unde este aroganta SUA convinsa ca nu poate fi lovita niciodata de raboi la ea acasa? Ametit de amenintari teroriste, de criza economica globala care pare sa devina endemica, mai ai curajul sa te intrebi cum au disparut marile imperii ale antichitatii? Oare peste cate mii de ani vor scormoni arheologii sa gasesca locul unde se afla Casa Alba sau Kremlinul si-de ce nu- Casa Poporului ?

In rest, sa auzim numai de bine !

Nicolae Holban