O adunătură de gînduri şi cuvinte grele.

Îndiferent de ce mi s’a întîmplat şi se va întîmpla. Închizînd ochii la loviturile pe care le suportam serile şi cuvintele tipărite în mintea mea , am mers, am păşit peste frica mea. Frica de a fi alături,urînd’o în adîncul meu.Frica de a mă deschide şi totuşi…
Port vînătăi, acute în mine.Trăiesc durerea atît de aprins închît sunt gata să’mi dau trupul şi sufletul , pt că nu mai am loc viu.
Îndiferent de schimbarea dată , caut în mine lumină, vreau să răsar, vreau să zîmbesc şi depun marele efort pt asta. Sper odată cu ziua de mîine, cred în mine şi puterea mea pe care o tot ascundeam mereu. Şi mă dor ochii chiar şi cînd privesc pereţii ăştia goi, privesc absentele poze,privesc locul străin în care caut linişte şi pace.
Şi poate că mi se taie aerul la moment şi poate că îmi va fi dor de vocea lui,îmi va fi dor…hm.. nuş…. e timpul să dezleg aţe, deznod noduri, să văd vag,să simt rece… poate….astfel voi creşte.
Întotdeauna am avut să mă simt în plus în acel cerc. Loviturile şi cuvintele m’au făcut să accept prea multe şi să plec eu, lăsind o bucurie în ochii cuiva şi nişte remuşcări ascunse…
Încerc din răsputeri om să mă simt. Încerc să mă deconectez  şi  în mare parte  învăţ să trăiesc altfel. Să mă trezesc cu alte gînduri şi să merg alături de ei.
O  să fie bine. O să rezist. O să uit că am fost în plus . O să uit de loviturile care m’au ars. O să mă vindec. Inhalez aerul uşor.

Azi nu am ştiut să le leg şi să le adun cum trebuie.
Azi toate sunt deasupra mea.
Linişte şi o noapte străină.
Lucrurile sunt simple şi totuşi neînţelese.

Vreau să’mi ocup timpul complet.
Vreau să bîntui în toamnă pe străzi pînă obosesc.
Vreau să privesc,să zbor,să vizez în larg şî suav.