18666 cazuri COVID-19 în Moldova
6106 – cazuri active
11936 – cazuri vindecate
624 – cazuri fatale
Actualizarea datelor: 9 iulie 2020 ora 22:33


Vitalie Catarga: “Ideea Monumentului Libertăţii a fost ca un flash care s-a aprins şi m-a orbit!”

La cei 26 de ani ai săi, tînărul arhitect Vitalie Cataraga îşi defineşte clar scopurile şi merge ferm spre acestea. El este unul din arhitecţii Monumentului Libertăţii, unul din participanţii remarcabili ai concursului pentru monumentul lui Grigore Vieru, iar acum este ocupat de construirea noului sediu al Ambasadei SUA în Bucureşti. Tinde să spargă clişeele arhitecturii şi să devină un trend setter local.

Cum te-ai decis să faci arhitectură? De ce ai ales Bucureştiul, şi cît de greu a fost să intri la facultate?

Dintotdeauna am avut o mare predilecţie pentru lucruri făcute manual. În perioada liceului am făcut navo/aero modelism, machetare, şi mereu mă gîndeam cum aş putea să combin toate aceste pasiuni. Avîndu-l alături pe tatăl meu, care este sculptor, mi-am dorit să merg mai departe şi am ales arhitectura, pentru că reprezintă combinaţia perfectă dintre imaginaţie, formă şi spaţiu. Provocarea a constat în faptul că e un teren absolut nou, iar Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” m-a încîntat din momentul în care i-am călcat pragul, fiind spectaculoasă prin ateliere generoase, curţi interioare, proiecte şi machete ale marilor arhitecţi de pe holurile facultăţii. Anul în care am intrat eu (2002) a fost primul an în care s-au dat 12 locuri cu bursă pentru studenţii basarabeni, noi fiind 13 la număr; în primii ani de facultate am avut ghinionul să fiu pe locul 13, cel cu taxă, lucru care m-a motivat ulterior sa am rezultate bune.

Cum au decurs studiile la Universitatea “Ion Mincu”? Ai avut sprijinul profesorilor pentru a putea să te implici atît de repede în activitatea profesională, imediat dupa facultate?

Primii ani am stat la căminul Arhitecturii în cameră cu colegi din anii superiori, care m-au iniţiat în domeniu, căci arhitectura nu constă doar din procesul de creaţie, mai erau şi o serie de materii fixe (matematică, geometrie descriptivă, studiul fomei şi multe altele).

Cu profesorii a fost o relaţie mai mult de simpatie deoarece, avînd în vedere faptul că am venit din alt mediu, eram exotic pentru ei. Eu mi-am susţinut diploma la unul din cei mai bine cotaţi architecţi din Romînia la ora actuală, Dorin Ştefan, care la vîrsta de 60 de ani aduce mereu lucruri noi în arhitectura românească, iar pentru studenţi e un fel de guru. La o săptămînă de la susţinerea proiectului de diplomă în anul 2008, care a avut ca temă “Extinderea şi restaurarea Conservatorului din str. Al.Mateevici – Chisinau” m-am angajat la lucru, fără vreo susţinere din partea profesorilor.

>

Tu ai fost unul dintre arhitecţii- autori ai proiectului Monumentului Libertaţii, care urmează să fie instalat în faţa parlamentului nostru. Se ştie că de obicei la un monument lucrează un sculptor şi un architect, în ce măsură au fost implicaţi ceilalţi doi arhitecţi?

În general, într-o echipă se întîmplă că cineva propune o idee, iar restul se mulează pe acestă idee şi dezvoltă proiectul. Am lucrat cu colegii mei de facultate şi bunii mei prieteni Sergiu Andriuţă şi Gorea Andrei, basarabeni şi ei, care s-au implicat la fel de mult în acest proiect Toti trei am ţinut la ideea de a face o prezentare foarte bună a proiectului, susţinută de doua machete pentru ambele variante ale lui. Participarea noastră a fost probabil şi o chestie de orgoliu, cu toţii am fost marcaţi de evenimentele din 7 aprilie şi prin această participare am simţit că am contribuit cu ceva. Cu siguranţă, fiecăruia dintre noi îi aparţine o parte din acest proiect.

Acest monument e asemenea unui obiect urban sau unei instalaţii. De unde a pornit ideea, el fiind unul foarte diferit de toate monumentele din Chişinău?

Această idee mi-a venit ca un flash, care s-a aprins şi m-a orbit! De fapt, nu mă interesa atît să găsesc o imagine, cît sa creez un spaţiu, care să-ţi provoace anumite sentimente, în care să ai o trăire. Ideea de bază a fost să simţi un sentiment de rece, şi poate chiar să te simţi un pic claustrofob. Am vrut să fac un obiect transparent care sa nu creeze o barieră vizuala şi nici fizică, am căutat să fac un obiect care să pară efemer.

Materialul din care va fi făcut monumentul este un material nou pentru RM, se numeste COR-TEN, si urmează să fie adus din China, acest metal are o proprietate specială de a rezista în timp şi de a păstra aspectul exterior de metal corodat, de la şiroaiele de apă, metaforic vorbind metalul va plînge. Am mers pe ideea de cruce, crucea fiind simbol al creştinătaţii, orientată după canoanele ortodoxe pe axa E-V, care compoziţional s-a integrat oblic faţă de contextul clădirilor existente de origine socialistă. Şi încă un detaliu interesant: am făcut un studiu de însorire, toate cele 12 panouri ale monumentului vor avea în partea superioară cîte o placă din inox, iar în faţa treptelor monumentului vom pune un disc de bronz care va indica ora şi poziţia privitorului. Dacă vei sta la ora 13, pe 7 aprilie se vor aprinde toate cele 12 plăci de către razele solare, simbolic vorbind, ca 12 lumînări, care vor orbi cu lumina lor. Pe panouri vor fi inscripţii care prezintă o desfăşurare a evenimentelor din acea data luate de pe twitter. Eu cred că vom depăşi anumite bariere acceptînd un asemenea monument!

De ce lucrul la acest monument întîrzie să înceapă?

Dacă ar depinde de mine aş putea să dau un răspuns coerent, dar probabil problemele sociale sînt mult mai importante: referendumuri, alegeri. Am vorbit şi cu ministrul Culturii, dar toţi dau tot felul de răspunsuri evazive, că nu azi, ci mîine, hai să mai aşteptăm un pic, de fapt mingea e în terenul lor, noi am făcut un megaefort, oferindu-le toată informaţia de care ar trebui să dispună pentru a începe lucrările, chiar şi un grafic estimativ în timp.

Printre ultimele lucrări ale tale se numără proiectul monumentului lui Grigore Vieru, povesteşte-ne despre el.

Eu nu sînt adeptul sculpturii la modul clasic! Sculptura urbană nu trebuie să mai aibă soclu, trebuie să renunţăm odată la sculptura pusă pe piedestal, noi nu avem nevoie de trofee! În New York, ca şi în multe alte oraşe, sculptura stă pe trotuar în spaţiul public, ea poate fi atinsă, prin ea poţi să te plimbi, este oarecum participativă. Bazîndu-mă pe aceste idei am zis că vom transforma parcarea de pe bulevardul Grigore Vieru într-o piaţă! Vom crea o platformă pe diferite niveluri, cu bănci şi scaune, care să adune oameni, iar acest joc de volume să creeze în final portretul lui Grigore Vieru. Imaginea poetului va fi pixelată, distorsionată, deconstructivistă. Cu toţii îl ţinem minte în ultimii ani de viaţă, eu însă vreau să-i redau un portret cosmic. Nu mă interesează să cîştig fiecare concurs, vreau doar să arăt că se poate şi altfel, şi dacă reuşesc să trezesc interes consider că misiunea a fost îndeplinită!

Care sînt reperele tale în arhitectură, şi ce arhitecţi apreciezi în mod deosebit?

Mi-e greu să îi enumăr pentru că sînt prea mulţi şi fiecare dintre ei mă încăntă prin ceva anume, dacă e să dau cîteva nume ar fi: Aires Mateus, Eduardo Souto de Moura, Alvaro Siza, Carlos Ferrater. Îmi plac arhitecţii care lucrează cu forme primare, foarte simple, care au uitat demult noţiunea ornamentului, pentru care nu contează estetica compoziţiei. Eu încerc să depăşesc noţiunea de academism, de chestia asta s-a ocupat postmodernismul, şi moderniştii au inventat deja toate formele posibile de expresie a lui. Eu mă axez pe lucrul cu spaţiul, forma ar trebui să-şi piardă noţiunea de formă ca şi abordare estetică. La noi există problema goanei după imagine, partea cea mai egoistă a unui arhitect este că el se străduie să facă o casă frumoasă pe exterior, şi să distrugă ce se întîmplă în interiorul ei, spaţiul acela pierzîndu-şi coerenţa.

proiect de diplomă: Extinderea Conservatorului din str. Al. Mateevici

Ce părere ai tu despre clădirile nou-construite care au împînzit Chişinăul şi cum ai vedea îmbunătăţirea peisajului urban al capitalei noastre?

Eu cred că dacă nu se va face un regulament urbanistic foarte strict, şi anume pentru centrul istoric al Chişinăului, riscăm ca în 50 de ani să nu mai avem oraş, o să trăim de fapt într-un amalgam de clădiri, într-un oraş în care strada o să-şi piardă sensul. Se vor ridica tot felul de mastodonţi şi vom avea în cele din urmă o adunătură de forme, iar oraşul va dispărea.

Care sînt aspiraţiile tale de viitor?

Ca orice arhitect şi începător în domeniu, vreau să am propriul birou de proiectare. Dar asta vine odată cu timpul, mai întîi îţi faci un nume şi atragi clienţi. Nu vreau să devin o victimă a clientului şi să fac prostituţie profesională, arhitectul trebuie să fie şi psiholog, pentru a face o casă trebuie să cunoşti nevoile şi necesităţile clientului tău. Trebuie să fii conştient că făcînd o casă în care clientul va locui tot restul vieţii, acestă casă îi va crea anumite sentimente şi îl va provoca la anumite acţiuni.

text » Elena Zbârnea


Sursa
2010-10-04 13:07:43



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

11:16:44Jurnalism —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
08:20:02Pregătim împreună biscuiți de post „Porumbița”. Sănătoși și plini de dragoste —» Sunt MAMĂ!
08:15:27Muncitori de la Bălţi, se odihnesc la Căuşeni pe bani americani —» Curaj.TV | Media alternativă
03:25:16Scufundări —» Viata pe Tinder – Viata amoroasa pe Tinder
21:53:47Cărțile pentru copii și cum ne deprindem cu lectura —» A little web world
16:48:45O RELAȚIE BUNĂ ÎNTOTDEAUNA DĂ ROD BUN! —» Asociaţia Obştească "Demos"
15:28:47The Confession, Call, and Conviction of a Disciple of Christ —» Erik and Elena Brewer's Weblog
13:26:09Slujba şi Paraclisul Sf. Sofronie de la Essex – text în metrică bizantină şi note psaltice —» Liturgică şi Misiologie Ortodoxă
12:36:01Nu poate uita o nedreptate a poliției de la Roman —» Curaj.TV | Media alternativă
10:43:48Nu au apă potabilă, primarul le rîde în nas —» Curaj.TV | Media alternativă
10:23:57Crimă și pedeapsă / F. M. Dostoievski —» Frinturi din suflet de femeie
08:52:06Câți bani au trimis acasă moldovenii din diaspora în luna mai 2020 —» Elena Robu
08:51:20T2A WU – un nou serviciu pe piața bancară din Moldova —» edufin.md
08:21:38Portalul Nr.1 al Diasporei ER NEWS vă invită să-i cunoașteți pe oamenii din diaspora care poartă România în suflet oriunde ar fi —» Elena Robu
07:30:08POEME ROMÂNEȘTI PUBLICATE ÎN GERMANIA —» Leo Butnaru
07:16:04Mâine „opoziția” va reveni în Parlament —» un alt blog
06:12:24Față, mâini și picioare umflate în sarcină. E absolut normal! —» Sunt MAMĂ!
23:03:09Eurovision Song contest: The Story of Fire Saga —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
21:09:36Au chemat poliția în sat pentru tractoare și escavatoare —» Curaj.TV | Media alternativă
17:36:44The Duck Show – INFLUENSERII —» Curaj.TV | Media alternativă
16:59:21©️ Ai momente —» Licurici de suflet
16:48:33Cîini dezlănțuiți la Sinaia, în parc —» Curaj.TV | Media alternativă
09:38:16Top vânzări iunie 2020. Librăriile Cartier —» Gheorghe Erizanu
09:28:20Cele mai tari lovituri ale Nataliei în meciurile ei de tenis(vlog) —» Cojocari Vitalie
08:38:54Redescoperă Moldova: Purcari —» Fine Wine