La limitele posibilităţilor în Krasnodar, povestirea unui participant

Este o traducera a unui material - descriere, a unui participant de la acest eveniment (seminariu), ce am găsit de cuviinţă să-l expun dumneavoastră.

Locul de desfăşurare, regiunea Krasnodar, 3 antrenamente pe zi. Data de 4 - 28 august.

S-au adunat aici oameni din diferite colţuri ale ţării, de la mic la mare, de la alb la negru, toţi cu o singură dorinţă "vrem să ne antrenăm".
Mai întii de toate a avut loc adunarea generală, în care din prima secundă a devenit clar toul este la modul cel mai serios.

Primul antrenament s-a început odată cu ciripitul primelor păsari, era 05:30, să spui că a fost un antrenament greu este cum nu ai spune nimic, a fost un antrenament cu adevărat dur, întinderea în perechi: pe alocuri, auzeai ţipetele adulţilor, plânsul copiilor etc, mai pe scurt, lacrimi şi jale … după care desigur toţi locătarii din apropiere începeau să se trezească privind nedumeriţi de la balcoane.

Şpagat transversal, longitudinal (până la sfârşitul seminarului toţi puteau face sfoara, chiar şi cei mai înlemniţi, ne mai vorbind de poziţiile fluture, broasca), o varietate de exerciţii în perechi care în arsenalul celor doi antrenori erau destule. Timpul alocat pentru fiecare exerciţiu în pereche 5 minute, pe lângă minutele de penalizare. Salt rope, greutăţi, presa, diverse sărituri, exerciţii în explozie. Antrenamentul de dimineaţă era făcut şi în zilele de odihnă, integral. După toate acestea, la desert  exercitii pentru respiraţie. Apoi urma, la ora 10:30 – l-am numit TRP, al doilea antrenament, nu decurgea nici o zi fără TRP ! Acesta era motto-ul nostru! În fiecare zi, fie zi liberă, fie zi de antrenament: 100 - tragere la bară, 150 - la paralele, 200 - pres.

Primele două zile şi deja aveai mâinele în bătături, ce te dureau în continuu. Doctorii nu interveneau deloc, dar trebuia să facem, mâinile rănite nu sunt un obstacol, nu ne jucăm şah - ne spuneau mentorii. Parcă era o lecţie de depăşire a durerii, în tăcere cu scrîşnete de dinţi.



Cei doi antrenori controlau fiecare mişcare în profunzimea ei, citindu-ne pe ochi, cât de mult, cât de corect, complet sau de nu vrei să-i păcăleşti, din cauza că te păcalesti pe tine însuţi, nu vrei să cedezi să pari mai slab ca alţii, am lucrat indiferent cât de greu ne-a fost.

După, ne aştepta cel mai greu antrenament, cel de seară. La ora 17:30, după o oră de odihnă, mai de graba o oră de alinare a durerilor, s-au adunat toţi la antrenamentul ce încheie ziua. Fiecare antrenament de seară a fost diferit de cel anterior. Cu fiecare zi antrenamentele deveneau mai inovative, mai grele, mai interesante.
La un moment dat ţi se părea că nu mai poţi, organismul a secat, nu mai am rezerve, dar undeva din interior odată cu Kya mai găseşti puterea de a continua, energia care nici nu îţi dădeai seama că mai este. Da într-adevar nu ştim nimic despre posibilitaţile organismului uman. Niciodată nu ne-am fi putut închipui că un antrenament poate să dureze de la ora 16:30 pînă la 01:00 de noapte şi în afară de asta mai rămânea în rezervă un bagaj neândeplinit, pentru programul de dimineaţă.


Nu ne vine a crede, dar am reuşit, am îndeplinit volumul. Am fugit prin munţi şi mare, agăţaţi de o roată (cauciuc) şi fără, târât, căţărat prin copaci, cuceream munţii, marea, aruncam pietre, umpleam sacuri cu nisip, încât era greu să-i ridici, în final lucram cu ele (makiwara), mai întâi trebuia să ajungi la locul de antrenament: timp de 40 de minute ne căţăram pe pietre, mergând înainte pe urcuşuri, coborâşuri, pentru a ajune la o scară foarte lungă, de parcă nu avea sfîrşit - ducând spre înălţimi. Fugeam pe aceste scări infinite, pînă la locul de destinaţie. Nenumarate estafete, atât pe mare cât pe uscat, toate aceste consolidau spiritul de echipă, dorinţa de a câştiga. Câştigătorii făceau flotări în rând cu ceilalţi până la limitele posibilităţilor umane! Echipa! Cel mai scurt antrenament de seară a durat 2 ore 30 min., cu espandere, celelalte nu mai puţin de 4, 5, 6 ore, câte ore sunt în sumă, calculaţi singuri.





Am avut multe de învăţat, suntem recunoscătri celor doi Sensei, ne-au deschis o nouă lume.
OSU !!!