Hirotonia Arhiereului

null880. -Arhieria este cea mai mare demnitate dată de Hristos. (Matei 28, 18-20; Marcu 3, 14; 16, 15; Luca 10, 1; loan 21, 15-17; F. Ap. 10, 12; 20, 24-28; 26, 16-18; I.Tim. 1, 12). După cum apostolii au fost egali între ei (Matei 20, 25-28; Luca 22, 26-27; I Petru 5, 3), tot aşa şi arhiereii după treapta harică a hirotoniei, orice fel de titlu administrativ ar purta, sînt egali între ei. Arhiereu onorific, fără eparhie şi misiune pastorală, nu se poate hirotoni. Fiecare episcop este răspunzător de eparhia sa, de organizarea clericilor, de împărţirea dreptăţii şi a sarcinilor pastorale şi de apărarea dreptei credinţe şi a vieţii morale a clerului şi a poporului (Apost. 38,38,41). Din drepturile şi puterea de a catehiza sau a învăţa, de a sfinţi prin taine şi de a judeca la spovedanie şi în administraţie, precum şi datoria de a colabora şi cu ceilalţi eparhioţi, se naşte necesitatea de ordine administrativă şi între episcopi. Chiar din primele veacuri episcopul din capitală avea întîietatea de onoare faţă de cei din provincii, aşa cum este şi acum. Supuşi episcopului sînt horepiscopii sau episcopii vicari. Superiori episcopului sînt: arhiepiscopii, mitropoliţii şi patriarhii, titluri administrative date odată cu organizarea eparhiilor, folosite mai ales din secolul IV-V (Apost. 34,1 ec. 4; II ec. 2; IV ec. 28; Gr. Neocez. 1; Laod. 57;Ant.9).
(more…)


Sursa
2010-10-01 15:30:43



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:24:21O PROZĂ DIN SUD PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru