Institutul Cultural Român a ajuns la Chişinău

ICRRomânia va fi în continuare o călăuză a parcursului european pe care RM s-a angajat să-l urmeze, a declarat ieri-seară ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, în cadrul ceremoniei de inaugurare a Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău. Evenimentul face parte din politica de extindere a reţelei institutelor culturale româneşti în străinătate şi de consolidare a relaţiilor bilaterale în domeniul culturii, artei şi ştiinţei. Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” are sediul la vila inginerului Pronin, un monument de arhitectură şi istorie de pe strada Mateevici, construit la începutul secolului al XX-lea.

Teodor Baconschi a ţinut să sublinieze că „această ambiţie figura pe agenda bilaterală de foarte multă vreme” şi că inaugurarea Institutului Cultural Român la Chişinău vine să recupereze „timpul pierdut pentru a ne oferi un viitor normal”. „Prin programele pe care ICR „Mihai Eminescu” din Chişinău le va derula, toate clişeele antiromâneşti din societatea moldovenească veche şi mai nouă se vor dovedi nefondate şi depăşite. Cultura vie contemporană va fi cel mai bun mesager al schimbărilor deja petrecute şi va prezenta consumatorilor de cultură din RM chipul unei ţări atrăgătoare, iubitoare cu scopul de a îmbunătăţi relaţiile bilaterale dintre ţările noastre”, a declarat Teodor Baconschi. „Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău reprezintă simbolul noii etape pe care o traversează relaţiile moldo-române”, s-a arătat convins Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al RM. „Acest moment pune în evidenţă un adevăr ce nu mai poate fi contestat de nimeni, şi anume, regăsirea şi consolidarea unităţii de limbă, cultură şi tradiţie dintre cele două maluri ale Prutului”, a conchis el.

Preşedintele ICR, Horia-Roman Patapievici, care se află pentru prima dată în RM, a remarcat că ICR la Chişinău va permite să înflorească cultura şi relaţiile existente între cele două ţări. Iar directorul ICR Chişinău, Petre Guran, s-a arătat încântat de acest „parteneriat sincer între două state vecine şi prietene, care se înrudesc prin limbă şi istorie”. În ultimul an, în RM şi România au fost realizate o serie de acţiuni bilaterale importante: semnarea Acordului privind micul trafic de frontieră, inaugurarea podului Lipcani-Rădăuţi, dublarea numărului de burse, deschiderea consulatelor României la Bălţi şi Cahul şi al Republicii Moldova la Iaşi.

Timpul, Ala Coica


Filed under: Cultura, Moldova, Politici Culturale Tagged: ICR, Moldova Culture, Politici Culturale

Sursa
2010-09-30 22:38:41



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:24:21O PROZĂ DIN SUD PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru