Laszlo Tokes -Secuimea are nevoie de un model de tip catalan

Laszlo Tokes a răspuns luni acuzaţiilor pe care mai mulţi politicieni români i le-au adus după declaraţiile sale de la Şcoala de Vară de la Băile Tuşnad, privind autonomia Ţinutului Secuiesc.

“Doamna Corina Creţu (eurodeputat – n.r.), fostă colegă de muncă a preşedintelui Ion Iliescu, a cerut schimbarea mea din postul de vicepreşedinte al Parlamentului European”, a afirmat Tokes.

Fostul episcop a adăugat că în “campania de denigrare naţionalistă-şovinistă” împotriva sa se înscriu şi declaraţiile senatorului PSD Titus Corlăţean, ale purtătorului de cuvânt al PNL Mihai Voicu şi ale vicepreşedintelui PC Bogdan Diaconu, dar, spre surprinderea sa, şi ale “aliaţilor” din PDL.

“Ţinem la autonomia comunităţii maghiare din România, respectiv la autonomia teritorială a unor regiuni unde majoritatea este maghiară. Avem dreptul la autonomie conform normelor şi sistemului democratic european. Nu dorim independenţă, nu dorim secesiune, respectăm integritatea teritorială a României”, a afirmat Tokes.

De asemenea, vicepreşedintele PE a precizat că susţine autonomia şi în afara Ţinutului Secuiesc.

“Avem de gând să introducem autonomia teritorială – cu consimţământul politicului românesc, desigur, prin înţelegere reciprocă – şi în alte regiuni în afara secuimii, în ţinuturile aşa-numite Partium, adică Bihor şi Satu Mare, unde suntem în relativă majoritate într-o oarecare regiune restrânsă”, a afirmat Tokes.

Acesta a precizat că o astfel de autonomie ar fi avantajoasă şi pentru românii care locuiesc în zonele repsective, oferind exemplul Cataloniei din Spania, în care, potrivit lui Tokes “mii şi mii de spanioli se mută”, pentru că nivelul de trai este cel mai înalt.

Totodată, Laszlo Tokes a afirmat că i-a trimis o scrisoare preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, căruia îi cere să îi ofere sprijin în oprirea atacurilor din partea politicienilor români împotriva sa, atacuri care “revitalizează atmosfera naţional-comunismului de altă dată”.

Eurodeputatul PSD Corina Creţu a cerut, la începutul lunii septembrie, în plenul PE retragerea calităţii lui Laszlo Tokes de vicepreşedinte al Parlamentului European, ea arâtând că, de la numirea în funcţie, acesta şi-a intensificat mesajele extremiste şi şovine.

În 22 iulie, vicepreşedintele PE Laszlo Tokes a declarat, la Universitatea de Vară “Tusvanyos”, că, dacă o microregiune precum Kosovo şi-a dobândit autonomia, acelaşi lucru ar fi posibil şi în Ţinutul Secuiesc, iar, dacă va fi nevoie, secuimea trebuie să iasă în stradă.

“Trebuie să ieşim în stradă dacă este nevoie. Dacă trebuie, secuimea are nevoie de un model de tip catalan, dar în acel moment nu veţi mai fi la guvernare (UDMR – n.r.), pentru că am manifesta împotriva voastră”, afirma Tokes.

A doua zi, Tokes a lansat un apel către toate comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic să continue lupta pentru obţinerea autonomiei.

Sursa:www.mediafax.ro


Sursa
2010-09-28 11:08:05



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru