Viitor fără cele două sexe umane?

Ne-am gindit vreodata vreunul dintre noi ca viitorul umanitatii s-ar putea sa fie unul in care sexul uman va fi complet abolit? Sau unul in care in loc de doua sexe, cel feminin si masculin, s-ar putea sa fie trei, adica si unul neutru sau persoane complet lipsite de sex? A ajuns umanitatea la punctul unde poate aboli sexele umane si sa creeze un al treilea sex, adica persoane fara nici un sex? Oare sa nu mai fie valabila afirmatia Mantuitorului ca “Ziditorul i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca?”

Ochii ne-au fost deschisi recent asupra acestei posibilitati dind peste articolul de mai jos din publicatia americana Newsweek din editia de 16 august. Este vorba de prima persoana/fiinta umana care in urma unor proceduri chirurgicale si-a eliminat complet orice trasatura si orice indiciu al identitatii sexuale. Aceasta persoana e fara sex, adica “gendereless,” un termen sociologic folosit in terminologia internationala. Pina recent nu era tocmai neobisnuit sa auzi sau sa citesti despre persoane care isi schimba genul din masculin in feminin si vice versa. Dar pina recent rar se auzea despre persoane care doreau sa-si modifice umanitatea atit de radical incit sa-si elimine complet sexul biologic. In articolul de mai jos este vorba tocmai despre o astfel de persoana, o scotiana emigrata in Australia care recent si-a obtinut un certificat de nastere nou in care nu i se identifica nici un sex biologic. Articolul poate fi citit aici.

Persoanele care resping indeea de a fi considerate de sex feminin sau masculin se află înca în număr restâns, dar în creştere. În primăvara acestui an, Norrie May-Welby din Australia a devenit faimos(oasa) în intreaga lume prin faptul că este prima persoană care nu are sex, Registrul Naşterilor, Deceselor şi al Mariajelor (RNDM) din New South Wales eliberându-i un certificat de rezidenţă în care nu era specificat nici “M” nici “F”. Timp de câteva zile, activistul şi vedeta de 48 de ani, a părut a fi învingătorul unei lungi “bătălii legislative” pentru a fi declarat “sex nespecificat” – singura categorie care îi părea potrivită acestui imigrant din Scoţia.

Aventura identităţii sexuale a lui May-Welby poate fi caracterizată drept o cale lungă şi anevoiasă. Înregistrat de sex masculin la naştere, acesta a început să ia hormoni feminini la vărsta de 23 de ani, şi a făcut şi o operaţie de schimbare de sex, dar pentru că acum a renunţat la pastile se identifică drept “fara gen”. Nepreţuitul act de care beneficiază May-Welby se numeşte Recognized Details Certificate (Certificat de recunoaştere a detaliilor) şi este oferit în mod normal imigranţilor in Australia care doresc să înregistreze o schimbare de sex.

Victoria a fost, însă, de scurtă durată. După atât de multă publicitate, era inevitabil ca autorităţile din New South Wales să nu se autosesizeze – ceea ce s-a şi întâmplat, de altfel, câteva zile mai târziu, susţinând că RNDM nu avea autoritatea legală de a elibera un certificat cu altceva decât M sau F specificat la rubrica sex. May-Welby (acum cunoscută ca Norrie) a demarat un recurs in Comisia Australiană pentru Drepturile Omului.

Ar fi uşor de catalogat acest caz ca fiind pur şi simplu o nouă poveste bizară, o nazbitie australiana, dar el poate reprezenta viitorul unei noi identităţi sexuale. Deşi nu există statistici în acest sens, cercetătorii din domeniu susţin că un număr încă redus, dar în creştere, de persoane (inclusiv dintre cele ce au făcut operaţie de schimbare de sex) se consideră a fi de „genul neutru” sau „genul variabil”.

Poveştile lor diferă foarte mult. Unii îşi dau seama că, deşi au trecut printr-o astfel de procedură chirurgicală, nu se pot lepăda de experienţa de viaţă acumulată în postura anterioară. Alţii consideră ca nu au o identitate sexuală bine definită. Alţii experimentează, pentru a afla cum se simt mai confortabil intr-o categorie sexuala de lunga durata sau continua. Pentru unii este o formă de protest, aceştia considerând că apartenenţa la un anumit gen este un criteriu prea riguros de organizare a societăţii, după cum afirmă şi Walter Bockting, profesor asociat şi psiholog la Scoala Medicală a Universităţii din Minnesota – care studiază sănătatea transsexualităţii încă din 1986. „Identităţile lor extind percepţiile noastre asupra noţiunii de gen,” afima el.

De fapt, unii cercetători compară evoluţia percepţiei genurilor cu lupta începută acum o generaţie pentru recunoaşterea drepturilor homosexualilor si lesbienelor. Dr. Jack Drescher este membrul comitetul Asociaţiei Psihiatrice Americane (A.P.A.) care în momentul de faţă revizuieşte modificările aduse celei de-a cincea ediţii a Manualului de Diagnostic şi Statistică, manual folosit peste tot în lume de către medici, personal medical, cercetători, agentiile publice, şi companiile de asigurări, pentru clasificarea bolilor mentale. DSM-5, cum mai este cunoscut, nu va fi publicat până în 2013, dar comitetul lui Drescher reexaminează diagnosticul dereglării identităţii sexuale, care afectează persoanele ce nu se identifică cu genul care le este atribuit în mod biologic.

Această dezbatere aminteşte de controversele create de o decizie luată de A.P.A. în 1973, decizie de a completa DSM-2 cu specificarea că homosexualitatea poate fi considerată o boală mentală doar dacă afecteză pacientul în mod negativ. Comitetul lui Drescher s-a gândit să renunţe totodată şi la diagnosticul dereglării identităţii sexuale. Dacă ar fi facut-o, însă, persoanele care ar fi avut nevoie de tratament (operaţie de schimbare de sex, hormoni sau consiliere), nu ar mai fi putut obţine un diagnostic favorabil pentru asigurarea medicală. În schimb, Drescher anunţă că se propune schimbarea denumirii acestei afecţiuni în “nepotrivire de gen” cauzata in persoanele afectate de un stress deosebit, în urma confuziei legate de genul său. “Noi nu am dorit sa facem patologice expresiile de variaţie a genului doar pentru ca nu erau comune sau deranjau pe cineva”, afirmă Drescher.

Această aparent banală modificare de limbaj, însă, ar putea deschide o nouă eră, în care genul unei persoane poate fi exprimat sau experimentat ca masculin, feminin, “intermediar” sau “altul”. “Persoanele care lucrează în acest domeniu au noţiuni foarte flexibile legate de gen, susţine Drescher. “Nu dorim să forţăm lumea să se încadreze în nişte categorii medicale, deşi, recunoaşte el, majoritatea culturilor tind să gândească în termini binari.”

Bockting consideră că, în cele din urmă, acest mod binar de gândire va dispărea. “Mulţi oameni de ştiinţă, afirmă el, percep genul ca pe un flux continu şi realizează faptul ca unii oameni în mod natural vor fi undeva in mijloc, nici masculin nici feminin. Genul, continuă Bockting, se dezvoltă undeva între aspectul biologic şi mediul de viaţă. Acesta nu poate fi întotdeauna stabilit în funcţie de aspectele fizice; persoana trebuie întrebată cum se identifică, din acest punct de vedere problema analizată fiind o chestiune psihologică.

În plus, genul şi sexul nu sunt unul şi acelaşi lucru. Sexul este stabilit la naştere, în funcţie de aspectul organelor genitale. Dar, continuă Bockting, genul unei persoane nu se poate determina decât când aceasta ajunge la maturitate şi poate descrie felul în care se identifică, din acest punct de vedere.” În plus, a fi fără gen sau de gen neutru nu înseamnă să fii asexual. “Dacă eşti asexual, afirmă el, nu eşti interesat de întreţinerea de relaţii sexuale cu alte persoane”, în timp ce indivizii de gen neutru pot fi atraşi de bărbaţi, de femei, de ambele sexe sau de alte persoane de gen neutru.

În timp ce povestea lui May-Welby ar putea părea cu totul bizara, Bockting susţine că nu este neobişnuit ca cei care îşi fac schimbare de sex să descopere că operaţia nu le rezolvă toate problemele legate de identitatea lor sexuală. “În timp, ei se obişnuiesc cu această confuzie. Noi avem aceste concepţii conform cărora oamenii iau hormoni şi suferă intervenţii chirurgicale şi devin de alt gen, dar realitatea este mult mai complicată decât atât.” “Chiar înainte de introducerea operaţiilor de schimbare de sex, au fost întotdeauna oameni care simţeau că nu se potriveau propriului gen. În India, un grup de oameni care se numesc hijra, există deja de câteva secole. Sunt în general barbaţi, din punct de vedere biologic, dar care se îmbracă în haine femeieşti, dar nu pretind a face parte din nici unul din cele două genuri”, afirmă acelaşi Bocking. Există, de asemenea, o lungă tradiţie a culturii eunucilor.

Chiar şi atăzi , alte ţări sunt mult mai deschise către ideea de variaţie a genurilor. Drescher spune ca Franţa a eliminat transsexulalitatea din lista tulburărilor psihiatrice, trecând-o în categoria bolilor rare. Guvernul Britanic a declarat, de asemenea, că transsexualitatea nu este „o boala mentală”, însă oamenii care doresc o schimbare a sexului pot beneficia de tratament prin Serviciul Naţional de Sănătate.

Este încă neclar cum se vor încheia toate discuţiile, însă este foarte probabil ca studenţii vor fi printre cei ce vor sta în prima linie pentru schimbare. Multe campusuri universitare – inclusiv Harvard, Universitatea Pennsylvania şi
Universitatea Michigan – deja oferă spaţii pentru genul neutru, şi mai multe toalete unisex pentru a acomoda studenţii care nu intra nici in categoria bărbaţilor dar nici a femeilor. Cererile de admitere in aceste universitati, se gindesc unii, ar trebui sa contina intrebari cu raspunsuri voluntare prin care candidatii isi descriu identitatea sexuala. Apărută la solicitarea avocaţilor homosexuali, această modificare va permite studenţilor să-si identifice şi să-si declare orientarea lor sexuală. Este încă neclar cât timp va ma trece până când astfel de schimbări vor apărea în alte părţi ale societăţii. Dar Drescher afirma că, după ce a lucrat o viata intreaga cu genurile umane, este sigur de un lucru: „Nu se poate ca şase miliarde de oameni să fie categorisiţi în [doar] două grupuri.”

Epoca drepturilor stranii

Traim intr-adevar in epoca drepturilor stranii. Cind orice doleanta, indiferent de cit de bizara, cere sa fie transformata intr-un “drept al omului.” Exemplele de mai sus sunt convingatoare. Va recomandam, insa, tot la acest subiect, un articol publicat recent de profesoara italiana de drepturile omului, Marta Cartabia, “Are Rights Always the Right Answer?” (“Sunt drepturile omului totdeauna raspunsul potrivit?”)

(extras din buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania)

sursa: http://www.culturavietii.ro/