În acest semn vei învinge!

Predică la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci

“Din muritori am ajuns nemuritori. Acestea-s faptele mari ale Crucii. Ai aflat biruinţa! Ai aflat chipul biruinţei” Sf. Ioan Gură de Aur

“Prin acelea prin care diavolul a biruit pe om prin acelea l-a biruit şi Hristos pe diavol. Ascultă cum! Semnele înfrângerii noastre au fost: fecioara, lemnul şi moartea. Fecioară a fost Eva, – nu cunoscuse încă pe bărbat – , lemn a fost pomul, şi moarte a fost pedeapsa dată lui Adam. Şi iată iarăşi, Fecioară, lemn şi moarte, aceste semne ale înfrângerii, au ajuns semne ale biruinţei. În locul Evei Maria; în locul pomului cunoştinţei binelui şi răului, lemnul Crucii; în locul morţii lui Adam moartea lui Hristos. Ai văzut că diavolul a fost biruit prin acelea prin care biruise? Prin pom l-a biruit diavolul pe Adam; prin Cruce l-a biruit Hristos pe diavol. Lemn şi într-o parte, şi lemn şi în alta: unul a trimis în iad, iar celălalt a chemat din iad pe cei plecaţi acolo. Şi iarăşi lemn într-o parte, şi lemn în alta: unul a ascuns gol pe cel făcut rob, iar celălalt a arătat tuturor gol pe Biruitor, din înălţimea Crucii. Moarte şi într-o parte, moarte şi în alta: una a osândit pe cei de după Adam, iar cealaltă a înviat pe cei ce muriseră înainte de moarte lui Hristos [1]. (Aşa ne învaţă Sf. Ioan Gură de Aur)

Iată de ce Biserica noastră cinsteşte Naşterea Maicii Domnului şi Înălţarea Sfintei Cruci atât de aproape una de cealaltă, pentru că cele două praznice sunt strâns legate între ele în iconomia mântuirii neamului omenesc. Amândouă au în comun pe Iisus Hristos; Fecioara, pentru că în pântecele ei preacurat a încăput Cel Neîncăput, iar Crucea, pentru că pe lemnul ei s-a răstignit Mielul lui Dumnezeu, ca jertfă de răscumpărare a întregii omeniri.

Astăzi ne vom apleca cu precădere asupra ultimei dintre aceste două mari sărbători şi vom încerca să pătrundem, pe cît ne este cu putinţă, în înţelesurile Sfintei Cruci a Domnului.

Vechiul Testament preînchipuie simbolic în multe locuri Crucea, ea fiind prezentă în planul mântuirii încă de la facerea lumii. Pomul vieţii, aşezat de Dumnezeu în mijlocul raiului, este o primă conturare a acesteia. Biserica pomeneşte aceasta în cântările ei: „O, preaslavită minune! pomul cel de viaţă, prea sfânta Cruce, la inălţimea ridicată, iţi arată astăzi…” (Stihira 1, Laude, 14 Septembrie). Deasemenea şi în icoane pomul vieţii închipuie lemnul Sfintei Cruci; el fiind zugrăvit deosebit de ceilalţi pomi ai raiului, mai înalt şi uneori având chiar o formă treflată, asemănătoare Crucii.[2]

O altă preînchipuire a crucii a fost şi şarpele de aramă al lui Moise ridicat în pustie. Domnul a zis către Moise: “Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp; [..] Şi a făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp; şi când un şarpe muşca vreun om, acesta privea la şarpele cel de aramă şi trăia. (Num. 21, 8-9). Nu este oare aceasta preînchipuirea biruinţei lui Hristos asupra morţii, a vindecării omenirii sfâşiată de diavol de către Mântuitorul răstignit? Aşa ne spune şi Evanghelia de astăzi „după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului. Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (In. 3, 14).

Prin urmare Crucea a fost aleasă încă dintru începuturi ca instrument al mântuirii şi al descoperirii nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu pentru omenire. Crucea nu se va arăta însă în plinătatea sa decât prin răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos. Aceasta este adevărata sa strălucire. Toate celelalte nu sunt decât preînchipuiri, zugrăviri palide ale celor ce trebuiau să se împlinească prin Jertfa Fiului Preaiubit.

Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că Mântuitorul a ales crucea drept cale a jerfirii Sale pentru că acesta era singurul fel de moarte în care trebuie sa întinzi mâinile. Altfel spus, să sfârşesti îmbrăţişând, “adunând pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi” (Ioan XI, 52).[3] Sfântul Chiril al Ierusalimului[4] adaugă “Mântuitorul a suferit pentru ca să împace prin Sângele Crucii cele din cer si cele de pe pamânt. (Col. 1, 20). Prin jertfa de pe Cruce omenirea este din nou împăcată cu Dumnezeu, iar oamenii, devenind fii ai lui Dumnezeu, primesc darul nemuririi prin biruinţa asupra morţii, Învierea lui Hristos.

Crucea este strâns legată de Taina Învierii, căci fără Înviere Crucea nu s-ar fi dovedit altceva decât un lemn mort, fără însemnătate, iar Mântuitorul un om ca toţi ceilalţi. Însă prin Înviere s-a descoperit pentru totdeauna dumnezeirea lui Hristos, iar Crucea sfinţită cu Sfânt Sângele Său s-a transformat în armă nebiruită asupra vrăjmaşului: „Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta ai dat nouă, că se îngrozeşte si se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţi ai sculat şi moartea ai surpat” spune o cântare din alcătuirea slujbei Sfântului Maslu.

Cu lemnul Crucii Sale Hristos a zdrobit zăvoarele şi a sfărâmat porţile iadului. Au fost zdrobite şi nu descuiate, sfărâmate şi nu deschise, pentru ca să se ştie că aceste porţi nu vor mai putea fi niciodate încuiate, iar victoria Luminii asupra întunericului este definitivă! Ce frică şi ce deznădejde va fi fost atunci pe toată ceata cea netrebnică a diavolilor a căror putere se vădea neputincioasă în faţa Atotputernicului Mântuitor. Câtă bucurie şi speranţă însă se va fi văzut pe chipurile drepţilor care după veacuri de întuneric erau mângăiaţi de vederea Luminii Celei Neapropiate ce răsărea ca o torţă în noapte de pe lemnul Sfintei Cruci! Lumină, Mântuitorule, strălucind peste toţi cei din iad, ai luminat pe cei ce zăceau jos; iar portarii iadului nesuferind raza Ta, ca niste morţi au căzut, şi cei ce s-au izbăvit de dânsii, acum, văzând Crucea, cântă aşa: Aliluia![5]

Încă din timpul Apostolilor Crucea a fost luată ca simbol al creştinilor. Sfântul Apostol Pavel spune ”Iar mie, sa nu-mi fie a ma lauda, decat numai in crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este rastignita pentru mine, si eu pentru lume!”

Tot prin semnul Crucii a fost încheiată şi prigoana creştinilor de către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Maica sa Elena. În Proloage citim că împăratului Constantin, plecând in întâmpinarea duşmanului său, care îl copleşea numeric, a vazut ziua, în amiaza mare, strălucind pe cer, o cruce luminoasă, pe care scria, cu slove alcătuite din stele: “Prin acest semn vei invinge”. Iar, in noaptea ce a urmat, tot el a vazut, în vis, pe Insusi Domnul Iisus Hristos, apropiindu-se de el şi îndemnându-l să-şi facă steag ostăşesc cu semnul Sfintei Cruci pe el.

Deci, chipul cinstitei Cruci, punându-l pe arme, a mers la Roma şi a biruit pe pierzatorul Maxenţiu, care, căzând în raul Tibru, s-a înecat, la podul Milvius, în anul 312. În anul imediat următor, în ianuarie 313, prin edictul de la Milan Împăratul Constatin care pentru aceasta va fi numit cel Mare, declară religia creştină ca religie recunoscută a Imperiului roman, încheind astfel şirul sângeros al prigoanelor ridicate asupra creştinilor de împăraţii păgâni. Iată cum, încă o dată, Crucea Domnului se arată ca instrument al grijii dumnezeieşti faţă de omenire, încununând rugăciunile şi credinţa nestrămutată a mucenicilor lui Hristos

Împărăteasa Elena este cea care mergând la Ierusalim descoperă prin minune dumnezeiască Crucea Domnului, care se afla îngropată în apropierea mormântului Mântuitorului. Găsind ea trei cruci şi neştiind care din ele este cea a Domnului, se roagă şi iată Crucea face o minune înviind un om din morţi, arătându-se puterea ei de viaţă dătătoare. Iar pe data de 14 septembrie 326,episcopul Macarie înălţă Crucea Domnului în faţa mulţimii, înălţare pe care o prăznuim până în zilele noastre.

Tot crucea Domnului se va arăta şi la a doua venire a lui Hristos marcând momentul de cotitură finală pentru omenire, când toate seminţiile popoarelor vor fi judecate de Hrisos. De data aceasta însă Hristos nu va mai fi dulce Mângâietor ci aspru Judecător. Iată cum ne descrie părintele Cleopa aceasta: Nu vor găsi atunci acei hulitori şi necredincioşi nici un loc de scăpare sau sprijin ca să se ascundă de vederea şi strălucirea cea preaînfricoşată a Crucii lui Hristos, care pe cer va străluci de mii de ori mai mult decît soarele.

Atunci Crucea, copacul eliberării şi lumina vieţii, va străluci asupra lor, nu ca pînă acum, ca semn al eliberării şi al mîntuirii prin Iisus Hristos care S-a jertfit pe ea pentru a noastră mîntuire, ci va străluci ca un fulger şi ca un tunet spre pedeapsă şi răzbunare asupra celor necredincioşi şi hulitori. Atunci însă Crucea se va arăta spre mai mare bucurie, Celor credincioşi, care, pentru dragostea Celui ce a sfinţit-o cu preascump Sîngele Său, au purtat-o în viaţă împotriva necazurilor şi a scîrbelor. Aceştia au sărutat semnul Sfintei Cruci cu mare evlavie, cu dragoste şi cu lacrimi spre slava lui Dumnezeu şi spre mîntuirea lumii.[6]

Şi noi iubiţi fraţi ne putem adăpa din izvorul nesecat de putere al lemnului Crucii, prin însemnarea trupurilor noastre cu semnul sfânt al ei. Sfântul Ambrozie (339-397), episcop al Milanului, vorbind despre semnul Sfintei Cruci, spune: <>.[7] Purtând pururea în inimi şi în suflete semnul Sfintei Cruci a lui Hristos ne vom duce mai uşor povara propriei noastre cruci pe acest pământ.

De aceea Semnul Sfintei Cruci trebuie să ne însoţească în fiecare moment al vieţii noastre. Să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci la intrarea în biserică, când plecăm şi când ne întoarcem acasă. Să ne închinăm înainte şi după masă, în primejdii şi în izbăviri, în necazuri şi bucurii. În tot timpul şi în tot locul să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci pentru că prin cruce vine mântuirea noastră. Datorită Crucii dracii fug, datorită Crucii diavolul se izgoneşte. Datorită crucii firea omenească se ia la întrecere cu firea îngerească [8] ne spune Sf. Ioan Gură de Aur.

Pentru credincios crucea are o putere foarte mare fiind o pavăză de nestrăbătut pentru forţele răului care ne înconjoară. Sfîntul Apostol Pavel, zice: Cuvîntul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mîntuim, este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 18). Să încheiem însemndu-ne cu semnul Cinstitei Cruci rostind laolaltă: De trei ori fericită şi preacinstită Cruce, ţie ne inchinăm credincioşii şi te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta inălţare; ci ca o pavăză şi armă nebiruită, ocroteşte şi acoperă cu darul tău, pe cei ce cântă: Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor! Amin.

Note: [1] Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la Sărbători Împărăteşti şi Cuvântări de laudă la Sfinţi, Ed. IBMOR, 2002, p. 83

[2] din Pr. Prof. Nicolae Petrescu, Dreapta invatatura despre cinstirea Sfintei Cruci, Ortodoxia, anul XLVII nr. 1-2 ianuarie-iunie 1995, pag. 102-109., www.crestinism-ortodox.ro

[3] Pr. Constantin Galeriu, Jertfa Mântuitorului Hristos, de pe www.crestinism-ortodox.ro [4] Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza XIII

[5] Acatistul Sfintei Cruci, Icosul 6

[6] Arhim Cleopa Ilie, Predică la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci

[7] Pr. Prof. Nicolae Petrescu, op.cit. [8] Sf. Ioan Gură de Aur, op. cit. p 100

sursa: sfantamaria-dallas.org