Arhitectura geloziei, invadând trecutul, otrăvindu-l. Impulsul irezistibil al gelosului de-a afla totul, de-a cere cât mai multe amănunte, în încercarea sa îndoielnică de a înțelege și a accepta, de a se obișnui cu gândul, dar sfârșind prin a suferi și mai cumplit, descoperind că este gelos pe fantome și „concurat” de un trecut ireparabil. 
dscf6980.jpgInterogatoriul repetat și rafinat până perfecțiune al gelosului. Scufundarea lui aproape autoerotică în detaliile care-l rănesc definitiv. Foamea lui insațiabilă de a ști cât mai mult dintr-o istorie pe care n-o mai poate modifica și, în plus, ale cărei efecte sunt de neschimbat: parteneră demult inițiată în tainele sexului; fosta iubită, viitoarea lui soție – „futută bine”, la 16 ani, de un teolog de 27 de ani, profesorul ei; actuala soție (Emma), fosta iubită așadar, supusă – în perioada ei liceală – unei adevărate inițieri culturale, realizată cu pedanterie de dl teolog. Altfel, un om cult, teologul, inteligent, cu o barbă de Christos, care-i împrumuta și-i recomanda fetei cărți, îi ghida lecturile, îi viola, prin urmare, și mintea, după ce că-i explorase mai întâi precocele trup, înfruptându-se din inocența lui. 
Apoi, violența conjugală. Neîncrederea; din nou întrebările, din nou interogatoriile, primele palme. Fanatismul conjugal, sufocarea. Vulgaritatea torturantă a întrebărilor, bănuielile murdare, supravegherea asiduă, acuzațiile neobosite, fără acoperire, de infidelitate. Primii pumni… 
Sentimentul copleșirii. Prea multul. 
Delictul de a iubi. De a-ți căuta scăparea individual, evadând din dependență (sau ceea ce odinioară fusese o relație romantică), din patologia amorului casnic.
___________________
*Melania G. Mazzucco - O zi perfectă