Duminică, 19 septembrie, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din centrul Festivalul EtniilorChişinăului se va desfăşura cea de-a X-a ediţie a Festivalului Etniilor cu genericul „Unitate prin diversitate”.

Sărbătoarea va începe la ora 10.00 cu depuneri de flori, la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, ale oficialităţilor statului şi municipiului Chişinău, diplomaţi străini acreditaţi la Chişinău.

În programul festivalului: parada colectivelor artistice participante la Festival; deschiderea oficială a evenimentului (ora 10.30); vizitarea pavilioanelor improvizate ale comunităţilor participante la festival (11.30-14.00); expoziţii de carte, concursuri, expoziţii de lucrări de artă decorativ-aplicativă, arte plastice, artizanat, programe artistice; acţiuni cultural-artistice ale etniilor, prezentate pe scena principală a festivalului; expoziţii de produse culinare ale etniilor conlocuitoare; serată de agrement cu participarea fanfarei Direcţiei Parcurilor.

Pe aleea centrală din Grădina Publică “Ştefan cel Mare şi Sfânt” (intrarea din Scuarul Europei) va fi improvizată “Casa Mare” moldovenească, cu elemente specifice zonei noastre – covoare, prosoape, milieuri, broderii şi alte obiecte prezentate de meşteri populari din republică. Tot acolo va fi întinsă o masă cu bucate tradiţionale: mămăligă cu brânză şi jumări, sarmale, plăcinte, fripturi etc.

Obiectivul Festivalului Etniilor este valorificarea şi perpetuarea tradiţiilor minorităţilor naţionale precum şi dezvoltarea dialogului intercultural, consolidarea relaţiilor de prietenie între reprezentanţii diferitor naţionalităţi, care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova.

La Festivalul Etniilor , ediţia 2010 şi-au anunţat participarea reprezentanţi ai 80 de etnii conlocuitoare. În municipiul Chişinău sunt înregistrate 27 comunităţi etnice, iar în întreaga republică – circa 60.


Filed under: Cultura, Moldova Tagged: Chisinau, Festivalul Etniilor, Moldova