Text publicat în revista Viața Basarabiei, iunie 1932:
La 1872 apare la București « Domnia Arnăutului, nuvelă istorică de Alexandru Petriceicu-Hașdeu, cu prefață de I. Vulcan ». O editează fiul lui Alexandru, Bogdan Petriceicu Hajdău, care și el asociază la nuvelă unele rânduri: « Publicând una din cele mai frumoase bucăți literare ale părintelui meu, rămasă până acum inedită, îmi fac datoria de fiu și mai cu seamă de Român ».
Nuvela este scrisă pe baza cronicilor lui Niculce și Nicolae Costin, editate de Kogâlniceanu. Ea se rapoartă la a doua domnie a lui Gheorghe Duca (1668-1672), fiind caracteristică și prin elementul ei local Basarabean, înfățișându-ne figura groaznicului mare serdar al Orheiului, Mihalcea Hâncu. Inspirația lui Hașdeu punând în lumină o persoană atât de tipică și însemnată a trecutului, precum cea a lui Hâncu, ar fi dela sine înțeleasă (însă e posibilă și influența asupra autorului din partea profesorului său Iacob Daniil Hâncu).
Cine era acest renumit Mihalcea Hâncu și mai cunoscut prin proverbui « Vodă da, Hâncu ba »?
(…) Moldovenii aveau (…) straja țăranilor, rămași răzeși până în zilele noastre, cu toate schimbările de stăpânire, din părțile basarabene ale Orheiului și Lăpușnei, vestiți Orheieni, Lăpușneni și Soroceni, oameni neastâmpărați și dârji, cari, chiar pe vremea lui Petru Schiopul, încep a ridica domni (N. Iorga – n.n.). Printre fruntașii acestor viteji, în sec. XVII, se disting mai ales, familiile cunoscute încă de pe timpul lui Ștefan cel Mare, Hasnaș și Hâncu.
Se zice că moșiile boerilor Hâncu pe vremuri se întindeau pela Hâncești, mănăstirea Hâncu, Nisporeni, Valea Ttrăisteni (com. Boldurești), Isaicani. Aveau ei moșii și în partea cealaltă a Prutului, de ex. Mânești din ținutul Trotușului, stăpânite pe baza hrisoavelor date lui Mihalcea Hâncu de către Grigore Ghica Vv. în 1659 și Ștefănești (…) în 1660.
Acest Mihalcea Hâncu a dat de mai multe ori ajutoare diferiților domni, însă el nu s’a împăcat cu Duca Vv și Grecii apropiați acestuia. Mihalcea a provocat o răscoală, omorând mulți Greci. Numai cu ajutorul Turcilor și Tătarilor Duca isbuti să risipească pe Hâncești, făcând pe viteazul serdar să fugă în Polonia.
N’am cercetat sfârșitul lui Hâncu, pe care îl descrie foarte romantic Al. Hașdeu. După dânsul, Hâncu a fost vândut și prin trădare a fost ucis de căpitanul Roșea, care a primit în schimb dela domnitor serdaria. Chiar și această moarte a lui Hâncu a fost caracteristică prin spiritul ei de contrazicere: serdarul zicea « ba » la tot ce i se propunea, făcând totul invers. Hașdeu a cântat astfel « Basarabia, cu eroi ca Hâncu serdarul de Orheiu, renumit prin vitejia și dorul lui de independență, consacrat în proverbul « Vodă da, Hâncu ba » ».
Precum se vede din istoria mănăstirei Hâncu ea s’a clădit de asemenea de acest Mihalcea Hâncu, în 1678, după dorința fiicei sale Parascheva. N’avem timp să cercetăm toate acestea în prezent, însă credem că, dacă Hâncu ar fi fost în luptă cu Duca Vodă, atunci trebue să se fi întâmplat aceasta nu pela 1671-1672, dar pe timpul celei de a treia domnii a lui Duca, între 1678-1684. Altmintrelea mănăstirea n’a putut să-l aibă ctitor pela 1678 și atunci ea ar fi putut să fie zididă numai de fiul său Dumitrașcu, marele stolnic, ceeace are deasemenea temelie, căci în unele izvoare se zice că ctitorul mănăstirei este marele stolnic Mihalcea (?) poate fiul lui Mihalcea, căci acesta era mare serdar, dar nu stolnic.
Fiul lui Mihalcea, Dumitrașcu, a fost, precum am zis, marele stolnic. El a lăsat doi fii – pe Miron, al cărui urmași în 1821 s’au înscris în cartea a 6-a a nobilimei basarabene, și pe Nicolae – cămăraș, de rangul al doilea al cărui fii Constantin și Hariton, în 1836 dovedind și ei că sunt de acelaș neam cu Ioniță fiul lui Miron, înscris în 1821, s’au înscris deasemenea în rândurile nobilimii. Mai ales ultima ramură a dat mulți descendenți.
O altă însemnată familie dintre căpeteniile voinicilor basarabeni au fost Hasnașii din ținutul Soroca. Dintr’un hrisov dela 1636 am aflat că Ionașcu Hasnaș, pentru ajutorul dat domnitorului Vasile Lupu prin oameni și cai, a primit pământuri dealungul pârăului Cubalta, unde au stăpânit apoi fiul său Gheorghe și copiii acestuia Ionașcu și Constantin.
Se zice că lor le aparțineau moșiile Hasnășeni, Stănești, Doboșeni, Zubiceni, Nilipești, Șoldănești, Șofrăcani, o parte a Petreșcanilor, etc. Fiii lui Ionașcu (II) Simeon și Teodor au moștenit dela tatăl lor moșiile Hasnășeni în ținutul Soroca și Stănești și Doboșeni în ținutul Hârlăului.
Dela 1770 Simeon « din pricina unor împrejurări vremelnice de strâmtoare », ocupându-se cu negoțul prin Mobilau, trecu în Polonia, unde a și murit. In acest timp moșiile familiare le ocârmuia fratele sau Teodor, care în curând orbi. In urma acestui fapt Teodor a fost înșelat de vărul său Gavril Burdug, care înstrăina averile Hasnașilor lui Lascar Rosăt (Rosetti), ceea ce în 1778 s’a aprobat lipsa oponenților, de Constantin Moruzi Vv.
Fiul lui Simeon, Dementie făcând comerț cu ceaiul din China, a ajuns chiar la Ircutsc (Siberia), îmbogățit, aflând dela mama sa Elena despre drepturile sale nobilare, el în 1808 se prezintă cu o scrisoare a contelui S. Apracsin la președintele Divanurilor Moldo-Vlahiei, senatorul S.S. Cușnicov. După o costisitoare judecată, în care moștenitorii lui Rosăt – Bogdan, Cantacuzino (mai ales logofătul Iordachi), Catargi și Costache – au reușit să pună multe piedici prin rudele lor însemnate, în 1809 Hasnaș a fost parțial restabilit în drepturile sale nobiliare și moșia Hasnășeni (15 mii hectare). Totuși la plecarea lui la Ircutsc, pentru lichidarea comerțului său, împuternicitul și ruda sa Ioan Galiț, a avut mult de suferit dela Rosetești, cari abia în 1811 au fost liniștiți de senatorul V. L Crasno-Milașevici.
In 1809 Dementie Hasnaș se căsători cu Anfisa (1794-1825), fiica căpitanului Zoie Ioan Cuțoiani. Așezându-se în Basarabia el s’a făcut moșier (…), cunoscut viticultor, fiind un om foarte energic și înțelept. Pentru activitatea sa de binefacere el avea 12 medalii. In 1856 Hasnaș simțind din ce în ce mai mult că puterile îl slăbesc, în afară de viile și moșia Telelința (Podolia) a donat copiilor săi toată averea ce poseda; dintre acești copii fiica sa Ana se căsători cu Hristofor Teodor Talamuzi (decedat 1892), consilier de stat efectiv și președintele zemstvei jud. Soroca.
Fii lui Dementie Mihail și Ioan Hasnaș, erau cunoscuți moșieri, cari făceau parte din cercul fraților Leonard și Feodosiu, din care mai târziu a izvorît blocul moldovenesc. Mihail (1812-1905) se căsători cu Maria Ignatie Pisarjevschi (1845-1916) (…), iar Ioan cu Maria Gh. Feodosiu. Ambii frați absolviră universitatea din Kiev.
Mai cu seamă era Mihail, care se asemăna mult cu tatăl său. El a început serviciul ca funcționar cu însărcinări speciale pe lângă general-guvernatorul Novorosiei și Basarabiei, contele M. S. Voronțov, între 1841-44 a fost membru al judecătoriei ținuturilor Soroca și Iași (Bălți), apoi 1844-50 judecător regional, 35 de ani a fost judecător de pace onorific, iar între 1881-84, cu toate refuzurile sale a fost ales mareșal al nobilimei jud. Iași. Pentru activitatea sa in contra ciumei, el a primit o medalie dela Voronțov însuși. In activitatea sa largă de binefaceri îl ajută mult și buna sa soție.
Filed under: Cultura, Moldova, Personalitati Tagged: Basarabia, Moldova, Personalitati
