sărbătorile la evrei

Anul Nou evreiesc... 5771 de ani de la Crearea lumii. 1941 de ani de la distrugerea Templului de la Ierusalim. 63 de ani de la fondarea statului Israel. 44 de ani de la eliberarea Ierusalimului. De fapt, numele sărbătorii  Roş ha Şana nu e Anul Nou, ci Capul Anului. Dar, cum în româneşte ne-am obişnuit să numim data cînd adaugăm încă o unitate la numărul anilor – An Nou, tot aşa i se spune şi sărbătorii din calendarul evreiesc. Pentru a face confuzia şi mai completă, calendarul evreiesc are nu mai puţin de patru “Ani Noi”. Regulile după care calendarul evreiesc se conduce determină că prima zi de Roş ha Şana nu va cădea niciodata într-o zi de duminică, miercuri sau vineri. Deşi tema lui Roş ha Şana  este legată de viaţă şi moarte, aceasta e o sarbătoare plină de speranţe pentru noul an. Evreii cred că Dumnezeu e milostiv şi drept şi că o să le asculte rugăciunile pentru iertare. La masa din fiecare din cele două seri cît se serbează Roş ha Şana (anul acesta la 9 şi 10 septembrie), se obişnuieşte să se pună pe masă şi să se mănînce cîteva „semne” simbolice. Se incepe cu o bucata de hală (pîine) înmuiată în miere, apoi se continuă cu o bucată de măr, înmuiat şi el tot în miere. Apoi vin următoarele 8 „semne”: morcovi, de obicei gătiţi în ţimes (o fiertură din legume, sau fructe cu carne), varză, sfeclă, curmale, dovleac, rodie (simbol al fertilităţii), peşte şi cap de peşte (unicele fiinţe care au supravieţuit Potopului în mod natural). Inainte de a se gusta din fiecare din ele, se rosteşte cîte o binecuvîntare legată de „semnul” respectiv. „Semnele” sunt importante, şi de aceia fiecare le mănîncă cu gîndul la viitor. Capul de peşte simbolizează şi sărbătoarea care-i poartă numele: Roş ha Şana – Capul Anului. Binecuvîntarea care se rosteşte în legătură cu consumarea capului face aluzie şi la faptul că vrem să fim în cap, şi nu în coadă.De asemenea se binecuvîntează şi vinul: simbolul veseliei în Anul Nou, simbol al unui an bun, plin de bucurii şi speranţe.Cu ocazia lui Roş ha Şana, evreii îşi urează „Un An Nou” (Şana tova), „Un An Nou şi dulce” (Şana tova u’metuka). 

                ŞANA TOVA U’METUKA! urează tuturor şi colectivul bibliotecii “I.Mangher”.

Sursa
2010-09-08 13:51:37



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

11:51:22Cafeneaua Literară: Spiritul Creator al Modernismului —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
08:40:56The Governor Fume Blanc 2023: Grand Gold —» Fine Wine
12:33:00Fantome —» Andrei LANGA. Blogul personal
01:17:34Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:12:08Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
16:02:57Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:57:42Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
13:29:01Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
12:12:00Pământ —» Andrei LANGA. Blogul personal
12:12:00Pământ —» Andrei LANGA. Blogul personal
04:32:00POEME PRIN ANI —» Leo Butnaru
03:46:13Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
01:54:22Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
01:46:39Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:52:02Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
04:37:00DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
00:53:00do you remember being scared? —» turn up the silence
21:41:43Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
18:14:39Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:30:40Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
11:33:16Interpretări Teatrale ale lui Eminescu: Luceafărul —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
01:04:11Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
23:45:50Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
22:36:52Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:23:03Fără Titlu —» Путепроводные Заметки