Se întîmplă minuni pe lumea asta…
Acesta ar fi catalogată, la sigur, drept nebunie. De ce?
Aşează-te mai comod pe scaun/fotoliu şi citeşte povestea tînărului ista care scrie pe blog:
Eram la staţia de autobuz din Stăuceni, pe şoseaua care duce spre Nordul Republicii. Ca de obicei, iPod-ul urla ceva trance în căşti, mă gîndeam la ceea despre ce voi scrie mîine (serios) şi… se-apropie un flăcău(băiat nu-i pot spune) şi întreabă dacă ştiu rusa.
- Конечно.
- Ap’ dute şi vorbeşte cu preotul ăsta. El vrea să ajungă la Aeroport. (ATENŢIE, de la Stăuceni la Aeroport sunt vreo 20-25 de km).
Am intrat în vorbă cu el şi i-am spus cum să ajungă la destinaţie.
Urcat-am ambii în autobuz şi atunci mi-a spus că nu are altceva decît grivne. Am achitat pentru 2 şi a început să povestească istoria sa din data de 5 septembrie 2010.
Cineva merge la referendum, cineva nu; cuiva i se întîmplă să nimerească într-un accident, cuiva nu; cineva stă cu prietena, cineva nu…
Preotul ăsta, însă( din păcate am uitat cum îl chema, numele bisericeşti sunt grele) s-a pornit dintr-un sat din Одесская Область să-şi întîlnească fiica, care ajunge la Aeroportul Internaţional Chişinău la 02.00.
Avea în mână mătăniile( e un fel de brăţară- dacă greşesc denumirea, sry). Faţa simplă, dar (vezi şi singur) de om care ştie să gîndească. Glasul era ca la călugări, supus, iar ochii trădau o bunătate interioară destul de impunătoare.
S-a pornit cu foarte puţini bani şi a decis să meargă cu autostopul. A parcurs de 2-3 ori drumul pînă la vamă şi înapoi, pentru că nu i se permitea să treacă fără viză de reşedinţă( nu am înţeles nici eu şi nici el ce treabă are asta cu documentul vizat).
Totuşi, i s-a dat voie să treacă graniţa dinter Ucraina şi RMN ( Republica Moldovenească Nistreană). Pînă acolo a mers cu un şofer de TIR, care vorbea doar în cuvinte necenzurate.
A îmbrăcat sutana la vamă şi a încercat să continue să meargă înspre Chişinău prin intermediul cetăţenilor cu suflet mare. Nimeni, însă, nu s-a arătat dornic de a ajuta un preot alb(ăsta-i e rangul) să meargă la Aeroport şi să-şi întîlnească fiica pe care nu a văzut-o de mulţi ani.
Dar, prin minune( notez că e a doua, după ce a trecut vama), s-a apropiat vameşul şi s-a oferit să-l ajute. A găsit repede o maşină care se îndrepta spre Chişinău.
Ajuns-a, iată deci, la Stăuceni, unde m-am întîlnit eu cu el.
Am coborât la Circ şi i-am povestit cîte ceva despre Râul Bîc şi Biserica Sfinţii Constantin şi Elena.
- Norocoşi sunteţi voi, moldovenii. Comuniştii au fost mai blajini cu voi în ceea ce ţine de biserici: nu le-au distrus. La noi, însă, au distrus foarte multe.
Tot mergând spre vreun taximetrist cu suflet mare, am vorbit despre diferenţa dintre credinţă şi tradiţii; despre tineret şi aspiraţiile lui; despre cum e să fii preot/călugăr, cum trebuie să fii disciplinat, etc.
Cînd i-am dat de înţeles că sunt ateu, mi-a replicat că nu e numaidecât să fii credincios, e de-ajuns să fii sufletist şi s-ajuţi cînd poţi şi cum poţi.
În apropiere de ASEM am găsit un taximetrist cu suflet mare care s-a oferit să-l ducă la Aeroport cu 50 de lei( mai mult nu avea preotul).
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus poveste-aşa…
PS
Ap este cineva acolo sus ori nu? Eu nu cred, dar unele lucruri îs prea de tot…
