„Înţelepciunea este mai bună decât pietrele preţioase şi nici lucrurile cele mai scumpe nu au valoarea ei”
(Pilde VIII, II).
Prea Cucernice părinte Prorector, onoraţi profesori, iubiţi elevi şi studenţi, se cuvine, întâi de toate, să-I mulţumim Domnului că ne-a prilejuit această bucurie de a fi împreună, elevi, studenţi, profesori şi părinţi, la un nou început de an şcolar. Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze acest început de drum pe cărările ştiinţei şi ale înţelepciunii. Suntem cu toţii adânc emoţionaţi. Emoţia izvorăşte din bucuria momentului reîntâlnirii, dar este sporit şi harul sfânt pogorât în sufletele noastre prin slujba ce s-a săvârşit. Acestei slujbe îi adăugăm un foarte scurt cuvânt, în care vom încerca să evocăm câteva lucruri legate de educaţie, văzute din punct de vedere creştin.
(more…)