Pentru multi inceputul toamnei e inceputul unui anotimp placut. Pentru mine e inceputul unui sfarsit, cel putin a unui sfarsit de an, acum si aici, in septembrie nu in decembrie. Dar nu si un inceput de an, ci de tristeti, de frig si ploi amestecate cu nostalgii si amintiri ce sapa gropi de regrete si doruri…O mica moarte zidita-n toate darurile ei si in culori frumoase ce soptesc adio… cu orice frunza care cade se rupe cate-un fir din impletitura sperantei, dorintei, increderii…
Iar minunatul covor auriu-aramiu ce incanta lumea e doar un giulgiu frumos, menit sa distraga atentia de la inevitabilul sfarsit…
As vrea sa traesc undeva, unde nu este toamna si iarna sau cel putin, unde metamorfoza timpului nu este asa evidenta… dar nu sunt sigura ca as putea sa ma rup de locurile cunoscute si oamenii dragi…asta e.
O sa tes incet o panza si-o sa ma prefac intr- un cocon pentru a supravetui 
iar in primavara voi desface aripile, voi inspira adanc si… ma voi insenina din nou
