Din cîte ştim, politica este arta de a conduce. O putem numi o ştiinţă, pe care, dacă o însuşeşti îndeajuns, poţi realiza multe în această viaţă. Pentru un neam, politica este foarte importantă, dat fiind că ea se răsfrînge atît asupra vieţii materiale cît şi spirituale ale unui popor.
Putem împărţi evoluţia politicii în două mari perioade. Prima a durat din cele mai vechi timpuri şi pînă la primele manifestări ale democraţiei. A doua perioadă, începe concomitent cu afirmarea democraţiei, şi continuă pînă în zilele de azi. Propun să analizăm aspectele acestor două perioade, pentru a ne forma o viziune mai clară aspura caracterului politicii actuale.
Acea primă perioadă, care cuprinde epocile antică şi medievală se caracterizează prin apariţia statelor ca urmare a unui îndelung proces de etnogeneză şi geneză statală. Chiar dacă treceau mari perioade de timp pînă cînd avea loc constituirea unui popor, şi apoi a unui stat, acele entităţi sociale sau statele erau destul de bine organizate. Avem exemplul Daciei lui Burebista. Acest stat s-a constituit după o lungă pedioadă de evoluţie a poporului geto-dac, şi ca urmare a unirii tuturor formaţiunilor statale sub conducerea lui Burebista. Avem exemplul primelor voievodate româneşti. Acestea, deasemenea s-au constituit ca urmare a unui lung proces de etnogeneză şi geneză statală românească. De altfel, majoritatea statelor antice şi medievale, deşi instabile ca durată şi dezvoltare au avut cam aceeaşi cale spre constituirea unui stat.
Principala caracteristică a politicii acestor state a fost că politica dusă de ele era practic în deplină concordanţă cu specificul etnic al poporului din care erau constituite. Spre exemplu, legile de care se conduceau derivau din specificul etnic, şi doar rareori aveau loc împrumuturi din legile altor ţări. Majoritatea statelor aveau un cod de legi nescris, de care se conducea toată societatea, lucru care asigura o stabilitate socială, car eazi ne-ar stîrni mirare. Popoarele migratoare, cu caracter agresiv (germanicii sau arabii) au dus mereu o politică de luptă cu statele vecine. Popoarele migratoare şi barbare, cele care au format practic majoritatea statelor vest-europene, au o istorie plină de războaie, confruntări militare distrugătoare. În schimb, popoarele sedentare, adică acele care conform lui M. Eliade fac parte din popoarele “mitului nocturn” au avut o evoluţie politică puţin mai paşnică. Creîndu-şi state mai mici şi mai puţin puternice în comparaţie cu popoarele migratoare, ele au avut griajă mai mult de întărirea şi asigurarea păcii acestora. Majoritatea războaielor în care au fost implicate acestea, au avut un caracter defensiv, cum ar fi luptele anti-otomane ale voievozilor est-europeni.
O altă caracteristică a politicii medievale era gradul aproape minuscul de implicare a unui stat în politica altuia. În medieval, nu existau state “independente şi naţionale” doar pe hîrtie, aşa cum sunt majoritatea statelor de azi. În acele timpuri nu se admitea practic deloc implicare unui stat in treburile ultuia. Atunci, un stat ori exista, fiind independent, ori nu exista deloc, fiind sub administraţie străină. Acest factor, asigura promovarea unei politici care convenea strict intereselor neamului şi contribuia la perfecţionarea valorilor acelui neam. Astfel, putem spune că genul de politică antic şi medieval a fost cel mai original de pînă acum. Asta datorită faptului că politica pe care o realizau statele în acele timpuri deriva strict din realităţile şi caracterul poporului pe care erau zidite. În plus, aceeaşi politică medievală, prin neimplicarea altor state, a creeat mediul oportun pentru afirmarea şi perpetuarea valorilor neamului, ceea ce este valabil şi în cazul poporului român.
Mai mult, genul de politică promovat de voievozii de cîndva era orientat spre întărirea legăturii dintre oameni. Mai uniţi între ei şi mai iubitori de aproape ca în acea perioadă, oamenii nu au fost niciodată. Nici nu se compară unitatea neamului din acele vremuri cu individualismul şi isteria materialistă de azi. Promovarea dreptei credinţe, a valorilor neamului şi a cultului expresiei “murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină” a fost o caracteristică o politicii medivale, de la care avem multe de învăţat.
