În aceasta zi de culoarea cerului, în  sunetul strunei care emite melodia dragostei s-a născut iubirea curată care a rezistat furtunii, durerii şi ochilor străini…

Două inimi care bat în unison pentru viaţă, pentru existenţă, pentru veşnicie.

Multe  sentimente mă încearcă timp de atâţea ani. Întotdeauna am fost foarte fericită să privesc pe acest drum modelat din credinţă şi răbdare. Un drum care astăzi i-au adus în pragul celor 24 de ani plini de iubire.

Dragostea nu are gust sau culoare, nu are răspunsuri şi nici întrebări, nu are timp sau spaţiu, ea este totul...

Aceşti oameni minunaţi sunt părinţii mei, care astăzi sunt fericiţi că dragostea lor a mai făcut un pas spre existenţă.

‘”Înt-o zi, când vântul adia uşor, atingând fiecare inimă din drumul lui…  Când ploaia a atins suflete, când flori au înflorit în ochii lor, atunci  s-au întâlnit la poarta aşteptărilor.

Modelaţi din vise şi dorinţe, s-au privit şi inimile lor au început să strige după ajutor.  Aveau nevoie de un întreg şi acest întreg erau ei, uniţi pentru veşnicie.

S-au împiedicat de mister, dar s-au ridicat atunci când l-au atins. Stelele şi luna le-au fost calauză atunci când erau departe unul de celălat.

Ruga lor de  fi împreună a fost auzită de îngeri. Ei au întins aripile spre pamânt şi au unit aceste suflete binecuvântate de Dumnezeu.”

Veşnicia să domine pentru voi… Să fiţi împreună chiar şi atunci când soarele se va stinge… Să vă iubiţi căci numai ea, Dragostea, poate să producă infinitul…