De multe ori ma gîndeam la tine… mă îndreptam spre tine, găseam răspunsuri chiar și la cele mai dificile întrebări…
Impresiile care au rămas este faptul că oricît de lungi ar fi fost așteptările eu te-am găsit… te-am găsit dincolo de durere, tristețe si incertitudine…
Drumul a fost lung și foarte greu de parcurs… dar totuși am reușit să te ajung… am reușit să-ți spun cît de mult te-am așteptat… cît de mult te-am iubit…
Acum nu-mi mai este frică de nemărginire. Oricît de lung ar fi drumul, eu te am mereu în suflet…
Eram acasă și cățelușul meu drăguț era întins pe iarbă în fața casei… Îl admiram. Privindu-l, îi spuneam cuvinte gingașe… Nu voi uita niciodată de unde vin. Acasă e cald, e bine… Alături de familie…
Deseori, îmi este dor de trecut… Vreau acasă… Vreau să mai am încă o dată 7 anișori… Vreau lîngă părinți…
De cînd mă țin minte, această fîntînă de la marginea satului e părăsită de lume…
E pe marginea unui deal și acolo lumea ar avea nevoie de apă… Dar așa, sătenii aleargă în sat atunci cînd sunt la muncă, pe deal, și soarele arde în amiaza mare…
Mă gîndeam de ce ar fi lumea atît de indiferentă de această fîntîniță, cînd ar putea să o ajute.
Astfel, fîntînița le-ar oferi în schimb multă apă de care ei au atîta nevoie…
Această iarnă a fost destul de geroasă… Dar, călcînd pe pămînturile unui sat vecin, m-am mirat foarte mult cînd am observat un petic verde în multă zăpadă. Era luna ianuarie. Ce o fi pierdut el în mijloc de iarnă?! Poate primăvara?! Am stat puțin, am admirat această frumusețe si mi-am zis: “Ce fermecător!…
Oare nu va îngheța pînă la primăvară?!”…
Era o seară de toamnă… Eram împreună cu el… Admiram în tăcere frumusțea… Ascultam în liniște și ne era bine împreună…
Ce impresii frumoase și pline de dragoste trăiam alături de el… Eram frumoasă în ochii lui, eram dorită în inima lui, eram frumusețea…
