treci prin visul unei visări
de-ţi vine să naşti din piatră fluturi
bem în punctul luminii
istoria tainei născută în caverna unei graţii
copilul nebuniei sare infinitul
deschide bobocul de iubire doar cu un zîmbet
şi-apasă pe clapele vieţii să adune ecoul crinilor
punctul luminii subţiază trecuturile
se dă peste cap ca un cîine turbat
pînă eu însumi îl ascund într-o pîslă uitată, urîtă, ucigătoare
ce fel de om ideal ?
perfecţiunea poate fi doar o altă viaţă
sau doi bătrîni trecuţi peste 60 ţinîndu-se de mînă
inima mi-e doar piatră
fluturii mor, lemnul putrezeşte în indiferenţa de încîlciţi,
iar eu zbor ca nimeni
piatra mea e un poem dur, veşnic, netemător