În timpul unei întrevederi avute cu preşedintele Israelului zilele acestea, Traian Băsescu, aşa-zisul preşedinte al românilor, a declarat:

“Cred că nu este momentul să vorbim despre conflict. Sperăm ca sancţiunile impuse de Consiliul de securitate ONU să creeze la Teheran soluţia corectă, nu aceea a săpării de gropi pentru militari americani , ci aceea a deschiderii negocierilor transparente. România va fi un partener loial al aliantei NATO din care face parte şi un partener loial al Israelului. Noi apreciem esenţial ca stadiul actual al situaţiei să evolueze pozitiv, prin negocieri. Diplomaţia e cea care trebuie, în opinia noastră, să soluţioneze diferendul Iranului cu lumea, cu democraţia”.

Cred că ar trebui să facem un mic efort şi să conştientizăm situaţia critică în care ne aflăm ca stat şi ca neam. România este un stat naţional şi are teritoriu inviolabil doar pe hîrtie. România nu mai reprezintă macăr un stat. Ea este o colonie economică, militară şi politică a puterii iudaice internaţionale. Aşa-zisul stat român este condus de slugi de jidani, care îndeplinesc cu resemnare tot ceea ce li se dictează la Bruxelles sau Washington. România reprezintă un stat anti-naţional, care nu se identifică cu realităţile poporului român, ci cu jocurile odioase care sunt puse în practică de politicienii trădători.

Dacă s-a ajuns să se declare oficial că în cadrul unui război cu Iranul, România îşi va pune la dispoziţie teritoriul aerian, înseamnă că Băsescu şi compania bagă de bună voie ţara într-un război nedorit de nimeni dintre români. S-a mai dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că democraţia este o minciună: poporul nu este reprezentat direct de către conducătorii pe care i-a ales, ci aceştia reprezintă direct marile intese jidoveşti care stau în spatele lor şi la comanda cărora joacă ca nişte păpuşi de teatru.

Mi-e ruşine starea în care a ajuns România. Noi nu avem un stat care să ne reprezinte neamul românesc. Forma de stat de la Bucureşti este slugă în mînile iudaismului şi reprezintă înteresele perfide ale Noii Ordini Mondiale.

Mai mult. Această slugărnicie pe care o practică statul anti-naţional numit România va fi încă un argument pentru cei care sunt advresarii unirii. Acesta este un motiv în plus pentru care românii din Basarabia s-ar putea opune unirii cu România. Cum să vrei unirea teritorială cu un stat care promovează interesele străinilor şi duşmanilor poporului român?

Gata, este oficial. România nu mai este decît o colonie jidanească. Dacă pînă acum erau unele incertitudini cu privire la acest fapt, acum toate incertitudinile s-au dus. Dacă pînă acum mai erau unele speranţe totuşi România încă nu este subjugată de jidani, evenimentele din ultimele zile au distrus aceste ultime speranţe. Ar trebui să deschidem ochii şi să ne dăm seama că noi nu avem stat.

Nici un vreu să ma gîndesc la ce va fi dacă va începe războiul sionist pentru “democratizarea” Iranului. Cum spun ruşii, va fi “ujas”. Romania, va fi printre primele ţinte lovite de Iran, iar pierderile materiale şi omeneşti pot fi enorme. Şi toate acestea din cauza jidanilor şi slugilor de la conducere României.

Unde eşti tu, Ţepeş Doamne?