vîntul îmi pălmuieşte faţa
văd umbre
mă sperie crengile de cais
insecte îmi sug poemul din tălpi
şi-mi vine să le scuip
uscată
îmi simt tremurul
îi aud sîngele rece
şi moartea lui
strig în şoaptă stelei
că vreau să fiu veşnic tînără
doamne (!), de fapt, acum vreu altceva,
indiferent de „ne”veşnicia mea
cerul se cade a fi tratat
cu o deosebită importanţă
mîine mai refac cîte ceva
