DEDICAT LUI C.I.A.
Poţi să strigi „Uraaa”. De ce nu ai face-o ? Azi mi-ai citit slăbiciunea pe nori din ochii plînşi. Şi chiar e adevărat. E-atît de uşor să pierzi încrederea în oameni. Unu, doi, trei şi goooooooool ! Nu mai crezi în nici unul.
Îmi spui că mă ştiai deplin fericită şi acum... plîng. Nu mă privi. Auzi ? Nu te uita la mine că mi-e jenă. Stările noastre paralele cad şi se suprapun, dar în fine (!), eu sunt nebuna. Nebuna trebuie să-ţi mîngîie tristeţea cu mîinile ei absente, transformate în aripi.
Cine ţi-o fi spus că fericirea atîrnă pe cuiere de aer? Ştii că sunt mulţi orbi, dar vederea lor e mult mai puternică decît a celor normali ? Din cei care nu aud, mulţi dansează simţind doar vibraţia ritmului, iar cei muţi, dacă le-ar trata deficienţa ar avea să-ţi vorbească cîteva veşnicii, nu doar una. Ce taci ? Te impui să-mi zici că am dreptate, dar ţi se înnoadă limba ? Nu e nimic. Trece.
Nebuna pe care o vezi a trăit şi ea o copilărie cam a naibii, dar voinţa m-a făcut să cred că totuşi fericirea s-a inventat nu doar pentru ceilalţi, ci şi pentru mine. De ce adică toţi ar putea zîmbi, iar tu ai plînge de fiecare dată cînd îi vezi împliniţi şi, mai cu seamă, uită de tine? Te implor pentru o bătaie din aripile luminii să fii nebun un pic. Haide!
Plămînii n-au văzut niciodată lumea din afara trupului în care stau, dar ce e destinat pentru ei, rinichii şi nici ficatul nu va îndrăzni să le fure. Ei sunt nevăzători, dar au simţit totdeauna. La fel ca şi tine.
Iar plîngi. Nu fi patetic. Ţi-e frică de mine pentru că nu vrei să mi te ataşezi, la fel ca şi de alţii care te-au trădat. Dar trădată am fost şi eu. Nu am curaj să fac una ca asta. E prea oribil şi eu sunt prea nebună de frumos.
Ne strigă îngeri! Hai să-i chemăm la joacă cu noi. Păi nu, ei nu muşcă. Doar oamenii pot s-o facă cînd îţi stau alături. Nici macăr animalele nu sunt atît de sălbatice cum poate fi un om. De fapt, vroiam să zic o joacă de cuvinte... sau poate de litere, de silabe sau de fraze... Alege tu, dar ai grijă că în final ajungem la un poem.
Ştii, pe mine îngerii m-au învăţat cum să nu plîng. Nu a durat. E simplu. Cînd încă nu ştiam, ridicam ochii spre cer, cu tot cu faţă, şi încercam să nu clipesc, de teamă să nu-mi cadă lacrima. Le-a fost milă să mă tot vadă aşa.
Încearcă să-ţi spui că tot ce se face e spre bine. Cînd Nebunul meu a plecat şi am plîns cîteva zile pînă m-a apucat sughiţul, îngerii mi-au spus că El ne-a despărţit doar ca să ne convingem de iubirea noastră, care a rezistat în timp.
Ai toate motivele pentru ca să fii fericit şi unul din ele e chiar posibilitatea de-a fi.
Hai să-ţi dau o radieră, una enormăăă, cu care să-ţi ştergi cicatricile trecutului. Poate fi şi prietenia, pe care ştiu că o vei accepta. Mi-ai spus că sunt favorită. Dar îţi mai dau şi o floarea a nebuniei. E de ajuns s-o miroşi ca să fii dement. Petalele sunt frînturi din vise monumentale. Poţi chiar să le guşti. O să zici că e cel mai tare cocktail care nu s-a inventat încă.
Ce spui ?
