harfă albă
pe trupurile noastre pale
firul clipei aşteaptă undeva
nenăscut,
iar timpul
latră
braţele izbite
în valurile mormîntului
de lumină şi cer
cavoul de fapt e un poem
în timpane fleoşcăie
capcanele zorilor
şi versurile
acordă
inimii
verigheta
eternităţii
