Totalurile unui sfârşit de săptămână: nişte osanale pe linie de serviciu, un kilogram de mojitos ş-un deget tăiat, niscaiva şlivoviţă, gin, un râu de bere, cârnăciori, frigăruie. Într-o mână un stacan de bere, în cealaltă Julian Barnes cu nişte povestiri despre dragostea după optezeci. La laptop – 29 de minute din Malèna (2000). Monica Bellucci e o îngeriţă; privesc bucata rămasă acasă (pardon de rima neintenţionată). Sardine, păstrăv şi somon. Şi cahors cu tonic şi limete. Toasturi scurte, pentru fete. (M-am sculat pe-un picior poetic). Unul şi pentru băieţi. Domnul Fălăcit află că rechinaşii adoră supa cu teftele. Celălălt domn Fălăcit rezistă tentanţia de a trage un pui de somn sub copacul de lângă foişor.
Testez apa Nistrului cu extremităţile. E caldă. Duşul rece aduce izbăvirea pentru exact 10 minute.
Treaba cu mojitos: Cauţi şapte băutori. Tai limetele – atenţie la degetul gros! Storci limetele în shaker. Ciupeşti frunzele de mentă. În shaker cu ele! Presori zahăr, de dorit brun. Torni rom cu mărinimie. De preferat Habana Club, dar merge şi ăl jamaican. Treci la spaniolă că aşa-i mai sadea. După câteva rânduri toată lumea începe să înţeleagă. Sergentul Garcia e martor. Pa’ bailar, deci.
Treaba cu Julian Barnes. Colecţia cu povestiri se întitulează “Tristeţi de lămâie“. Unsprezece povestiri despre el amor cu octagenari. Divorţul la 81 de ani. Certuri la un cuplu de gay melomani. Dragoste platonică pe pat de moarte. Flirt epistolar într-o casă de nebuni. Etc.
Foarte fine şi ironice toate. Lumea trăieşte – asta e ideea cred. N-am mai citit Barnes de-o vreme. E savuros să revin. “Papagalul lui Flaubert” şi “Istoria lumii în 10 ½ capitole” au fost devorate cu peste un deceniu în urmă. Iar “Anglia, Anglia” a fost o re-vizită pasageră. Rămân o vreme cu Barnes. Într-o mână. În cealaltă mână – un stacan de bere.
…
La Malovata e arşiţă. La fel ca şi pe malul drept. Câinii moleşiţi nu aleargă după os. Între timp Angela Merkel (zic “între timp” şi-mi aduc aminte de scena din desenele animate cu Wrungel “а в это время в замке”… oare ce se întâmplă la Zamka?), deci între timp Angela Merkel face târgul cu Medvedev. Regim liberalizat de vize pentru ruşi în schimbul luării tălpăşiţii din Transnistria. O ofertă mai mult decât generoasă. Medvedev face contabilitatea în minte. Vreau să mă asigur că traducerea nu exagerează condiţiile ofertei. Se pare că nu. Dar ce vor transnistrenii? În trecere pe lângă un chioşc de ziare, rezist tentaţiei de a procura un gazet nistrean. Rezist din cauza că nu am ruble cu suvorov. Iar coroana lui Ştefan e valabilă doar pentru cognacul de la Kvint. Naşpa.
La ştiri auzim despre Transnistria doar în contextul “problemei”. Asociată cu un oarecare format al negocierilor. Asociată cu Angela Merkel.
Disociată de transnistreni. Dar oamenii ăştea ce probleme au? Au şi ei inflaţie? Au şomaj? Au pensia mică sau mare? Au SND? Au migraţie? Eu nu ştiu. Uneori mă gândesc că şi noi suntem “transnistrenii” românilor. Ne facem iluzii, dar în realitate suntem alienaţi. La fel cum i-am alienat pe transnistreni.
Mda…