și eu, care așteptam atîta timp s-o revăd........
curînd vom face reparație în sala de clasă și în sfîrșit o voi vedea.
am impresia că peste noapte uit tot ce am mai făcut ziua precedentă.
așa e și acum.
ieri am citit nebunul de savatie baștovoi.
am rămas siderată de cele văzute cu sufletul în paginile cărții.
pe la 18 am ieșit cu n.
cînd stelele au început să apară, ne-am ridicat în vîrful orașului. de fapt, vîrful e și o parte din capătul micului nostru oraș. am stat și am privit de pe culme. părcă am fi fost și noi alții, stînd la înălțime deasupra atîtor case și blocuri cufundate în tăcerea nopții. misterul zăngănea cu duioșie.
eram pe traseul poltava care pleacă din oraș, iar în oraș sunt 4 posibile intrări din afară. am pornit de la cap spre umăr (cam așa ar arăta calea pe care am făcut-o ca să reapărem în decorul orașului)
autoturismele nu mai circulau.. poate trecuse unul/două. de asta am și riscat. nu știu cum îi zice liniei albe care desparte strada în jumătate pentru a marca pantele de traseu ale direcțiilor opuse de circulație, dar vreau să zic că ne-am culcat exact pe ea..pe cimentul cald, în plină noapte. e plăcut și haios(pentru că ți-e frică) în același timp să faci lucruri pe care nu ai mai îndrăznit să le faci vreodată.
ciudat e că ieri am văzut mai întîi scheletul unei vrăbiuțe, care îmi imprimă deodată un scîncet trist, apoi o pisică (sau poate pisoi), important că era dus și acela.. am sărit brusc, de parcă m-ar fi lovit cineva, dar de fapt l-am lovit eu pe n în timp ce tresărisem.
azi dimineața la 6 am ieșit să fug pe damba nistrului. am ieșit pînă la plaja inundată. soarele încă nu clipea îndeajuns. un avion pe cerul senin lăsă o dungă albă foarte lungă. nu știu de ce, dar aveam impresia că zboară prea greu.
m-am gîndit că încă doarme, dar cînd făcusem jumătate de drum, mă sună. ne-am întîlnit la plajă. am rîs mult de fața lui somnoroasă și obosită. xD mi-a plăcut că l-am făcut să iasă atît de devreme. arăta ca un copilaș care ascultase de mămica ce-i promise o ciocolată.
cînd m-am întors, am făcut un duș rece, am stat un pic la pc să scriu ceva, apoi zzzzzz.... am adormit.
m-am trezit în miezul zilei. (pe la 12.)
am vorbit azi cu c. de trei zile îl caută cei de la poștă în privința sugestiei pe care a lăsat-o după ce a trimis o scrisoare în românia la un concurs de poezie. l-am întrebat ce a scris de tocmai l-au și sunat. *cînd am trimis scrisorea, în aceeași zi, am fost la două filiale. la cea din centru, apoi la mine în cartier . în centru nu mi-a plăcut pentru că nu se adresau politicos. cînd am ajuns la filiala de la mine din cartier am sesizat că operatoarele sunt mai pașnice. am făcut comparație, am analizat și am scris: un colectiv de invidiat cu aptitudini de muncă calificate față de operatorii Poștei Centrale care nici nu știu cum să se adreseze unei persoane de vîrsta mea care pentru prima oară în viața a trimis o scrisoare.*
știu că nu se supără cînd îi zic nebun, de asta i-am mai zis-o după ce mi-a mai povestit cîte ceva.
azi nimic prea deosebit.
rutină.
vreau să-mi gîdil inima.
apciu!.... sunt singură.
nici macăr nu are cine să-mi ureze sănătate sau mai alintător chiar un tosic.
p.s. liviu a creat o dezbatere unde vă invit pe toți să participați. doritorii să facă un click aici.
selecții din Nebunul de Savatie Baștovoi:
• - Dar ce schimbă pe om, Părinte?
- Dragostea.
• Nu trebuie să cerem de la Dumnezeu ceea ce putem face noi ca oameni – răspunse pe neaşteptate Nebunul. Oare crezi că Dumnezeu singur n-ar dori să-i tămăduiască pe toţi oamenii din lume? Dar Lui îi este mai plăcut când om pe om se ajută, pentru că aşa se înmulţeşte în lume dragostea.
• Oamenii sunt diferiţi. Şi, până la urmă, tot nebun ajungi.
• - Pentru un călugăr nu este bine să-l iubească oamenii...
– De ce?
– Pentru că oamenii mai întâi te iubesc, pe urmă te fac sfânt.
– Şi nu-i bine să fii sfânt?
– E bine să fii sfânt, dar să te facă Dumnezeu, nu oamenii. Oamenii, când
fac pe cineva sfânt, încep să vină la el şi să-i ceară lucruri care li se par lor bune
şi folositoare. Oamenii vor ca sfântul să le îndeplinească toate dorinţele. Pentru aceasta îşi fac sfinţi pe pământ, căci prin ei cred că Îl pot sili pe Dumnezeu să le facă voia. Oamenii vor minuni, vor să se mărite şi să se însoare cu cine le place, vor bunăsporire şi sănătate, vor multe şi de toate, şi nu vor să înţeleagă că minunile sunt în mâna lui Dumnezeu, şi El dacă vrea dă, iar dacă nu vrea, nu dă. Cu oamenii însă nu se poate aşa. Dacă nu le îndeplineşti dorinţele, ei se supără, se nemulţumesc şi până la urmă încep să te urască. Şi toată această sfinţenie omenească devine o bătaie neîncetată de cap, griji şi supărări fără de nici un folos.
Dumnezeu singur ştie ce are de făcut în lume şi nu are nevoie de rugăciunile noastre pentru a lucra binele, iar dacă oamenii se roagă unul pentru altul o fac nu pentru a arăta lui Dumnezeu ce are
de făcut, ci ca să se înmulţească dragostea în lume, căci în rugăciune noi descoperim suferinţa celuilalt şi ne facem părtaşi la ea şi cerem izbăvire ca pentru noi înşine. Şi ce este aceasta dacă nu dragoste şi cale de a ne cunoaşte unii pe alţii?
• Dumnezeu a venit pentru cei păcătoşi, nu pentru cei drepţi. Este iertare pentru toată lumea.
• Nimic altceva nu fac eu decât ceea ce fac oamenii, şi de aceea mă port aşa, ca ei să se vadă în nebuniile mele ca într-o oglindă şi, cunoscând astfel cât de caraghioşi şi de vrednici de râs sunt, să se oprească din răutăţile lor.
atît.
