știu că se întorc mîiine,
dar totuși,
să stai o zi întreagă într-o casă mare
unde te-ai obișnuit să auzi zgomote e prea trist.
chiar și spălatul vaselor îmi zgîrie inima.
nu că ar fi multe.
dar curgerea apei.. și robinetul mecanic..
parcă ar stopa timpul
chiar dacă ceasurile răsună prin casă.
aș scoate toate bateriile să nu le mai aud!
***
ieri pe drumul spre dimineața de azi
ne-a prins ploaia.
am mers îmbrățișați
de parcă cineva ne-ar fi sudat..
un pas mai mic, apoi unul încă mai mic. și e gata!
sub picăturile violente ale ploii,
uzi și nebuni, ne-am sărutat la fel
cum am făcut-o într-o zi de iarnă
în care fulgii ne loveau cu toată puterea lor
în care ascund febra contopirii cu pămîntul.
***
am privit și eu pentru prima oară fotbal.
da, finala.
de fapt totul începuse
din lipsă de viață
..și nu mi-a plăcut.
sau poate da,
însă e prea mare tensionarea.
mi se mărea pulsul inimii
cînd vedeam că e gata-gata să..!
dar oare jucătorii?..
pff.. stres la maxim.
e greu să marchezi un gol
de fapt ca și în viață.
întinderile musculare echivalează perfect
cu stările depresive și crizele de nervi..
iar căderile...
rămîn aceleași căderi.
poate că în viața totul e chiar mai dur.
singurul arbitru care ne apreciază
e Dumnezeu.
cînd a marcat spania am rămas șocată.
simțeam cum ceilalți își trăiau dezastrul.
erau eșuați.
erau jalnici.
dar oare chiar merita ?
nu credeam că voi avea așa reacție
privind un meci.
da, un meci. o joacă a naibii de sensibilă.
chipurile dezamăgite ale olandezilor,
lacrimile lor și toate astea.
parcă le-aș fi trăit eu..
a. spuse că: trebuie să ții cu cei care cîștigă,
nu cu cei de care ți-e milă.
nu-i dau acordul meu.
dar nici nu sunt sigură în ce aș trebui să aleg.
acum aș lua doar o cafea tare cu lămîie.
spînzur coaja și-i storc sucul.
picură încet
de parcă n-ar ști valoarea timpului.
