De ce suntem atît de indiferenţi? De ce nu mai credem ca mai înainte? Unde a dispărut vitejia din noi? De ce suntem atît de laşi? De ce luăm în batjocură memoria propriilor părinţi? De ce am ajuns să ne ucidem fraţii sau copii nenăscuţi cu atîta sînge rece? De unde atîta carierism şi exclusivism în jurul nostru? Unde au dispărut sentimentul naţional, stima faţă de părinţi, sinceritatea din noi?
Probabil că mulţi dintre noi ne punem întrebări de acest gen. Orice bun român este frămîntat de o asemenea întrebare. Nu şi le pun doar acei care se înscriu în categoriile de mai sus, precum şi acei oameni care profită de pe urma situaţiei de fapt. Îmi voi permite să arăt cu degetul spre cei care, după părerea mea, sunt responsabili de această situaţie.
În primul rînd suntem noi vinovaţii. Suntem vinovaţi pentru că am fost prea buni, prea toleranţi, prea indulgenţi. Bunătatea şi smerenia noastră, pe care cu greu le poţi găsi la un alt popor din lume, au evoluat în sens negativ şi s-au tranformat în indiferenţă, indulgenţă sau ignoranţă. Dintr-un neam viteaz, gata de jertfa supremă atunci cînd acest lucru se cerea, ne-am tranformat în nişte ignoranţi. Atunci cînd se cerea ca să luăm aer în piept şi să luptăm cu leneşul din noi, am preferat să dormim. Atunci cînd se cerea să alungăm indiferenţa sau slăbiciunile lumeşti din noi, iarăşi ne-a fost lene. Atunci cînd se cerea să ne organizăm toate forţele contra duşmanului, s-a reuşit numai pe jumate. Pe trădătorii care ne-au vîndut de lungul secolelor, la fel i-am “tolerat.”
La cîtă experieţă am avut noi parte de-a lungul veacurilor, trebuia deja să mergem pe calea perfecţiunii. De-ar fi înţeles acest neam că dacă indiferentul, leneşul, fricosul sau trădatorul din interiorul său ar fi trecuţi prin foc şi sabie, nu ne-am mai fi aflat în această situaţie critică. Probabil că ne-a fost prea lene, sau am fost prea fricoşi. Nu este exclus să fi înţeles greşit îndemnul lui Iisus: “Iubeşte-ţi aproapele”. Printr-o prostie colectivă, s-a ajuns ca noi să ne iubim aproapele chiar şi atunci cînd nu se cerea. Ba mai mult, ne-am iubit aproapele, chiar şi cînd se cerea să punem mîna pe arme ca să ne apărăm. Şi de aici s-a ajuns la ceea ce suntem azi: un neam de ignoranţi, leneşi, fricoşi, netrebnici, şi nu în ultimul rînd – trădători. De la aceasta se mai trage şi lipsa noastră de consecvenţă, lipsa spiritului de echipă. Să nu ne fie de mirare de ce unii români renunţă la idealuri atît de uşor, sau de ce nu sunt capabili să se jertfească pînă la urmă.
Dar, mai este şi un alt vinovat. Spre deosebire de cel caracterizat mai sus, acesta vine din exterior. Dacă primul nu este decît consecinţa leneviei şi ignoranţei noastre, a românilor, apoi al doilea este cauzat de valul de ură permanentă care vine din cele patru zări. Am ajuns să fim atît de josnici şi din cauza că duşmanii noştri şi-au unit forţele în acest scop. Fiind situaţia la inteferenţa intereselor a mai multor imperii, de-a lungul veacurilor am avut duşmani peste puterile noastre. Nu-i putem uita pe barbarii care jefuiau aurul Carpaţilor. Nu-i putem uita pe turcii care ne luau în robie cei mai puternici băieţi şi cele mai frumoase fete. Nu-i vom uita nici pe ungurii care au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a ne catoliciza. Nu-i uităm, dar şi nici nu îi iertăm pe comercianţii jidovi care ne-au adus în dar rachiul (făcut pînă şi din excremente), transformîndu- ne astfel într-un neam de alcoolici. Nu-i uităm şi nici nu ii iertăm pe jidanii care, prin vicleşug şi perfidism, au pus mîna pe resuresele naturale ale acestui popor. Nu-i iertăm nici pe bolşevicii care ne-au deportat părinţii în Siberia. Nu-i vom uita, şi nici nu îi vom ierta niciodată pe cei care, în raporturile cu noi, s-au condus de talmudicul îndemn “chiar şi pe cel mai bun dintre goimi, ucide-l”. Şi nici vorbă să îi uităm pe americanii care, folosndu-se de promisiuni şi profeţii false, ne aduc în dar sectele, democraţia, noua ordine mondială,corectitudinea politică, sau altfel spus – moartea noastră ca neam!
Astfel, pe lîngă faptul că noi singuri am contribuit prin ignoranţa noastră sa ajungem în halul în care am ajuns, o mare contribuţie şi duşmanii străini ai acestui neam. Prin urmare, suntem indiferenţi, lenevi, trădători, fricoşi, şi pentru că ei (duşmanii acestui neam, americani, ruşi, jidani, nu importă) aşa ne vor. Ei vor ca noi să fim indiferenţi pentru a ne putea fura, democratiza şi deznaţionaliza.
Ei vor ca noi să nu mai credem ca mai înainte, pentru a ne slăbi rezistenţa de neam şi pentru ca noi să fim absenţi de la prigonirea ortodoxiei care are loc chiar sub ochii noştri.
Ei vor ca noi să nu fim la fel de viteji ca bătrînii noştri, pentru a ne supune mai uşor, pentru a-şi instala mai uşor bazele militare la noi în ţară. Ei luptă pentru a minici vitejia din noi, pentru ca noi să nu ne mai ridicăm niciodată contra lor.
Ei ne vor atît de laşi şi trădători pentru că le plac trădătorii. Prin intermediul trădătorilor de neam, ei şi-au împlinit scopurile lor meschine în raport cu neamul nostru.
Ei au nevoie ca noi să uităm memoria părinţilor noştri şi să ne fie ruşine de trecutul nostru pentru că astfel încetăm să mai fim un neam, şi devenim deodată o turmă dezorientată şi lipsită de valori. Iar noi, ştim deja cît de uşor este să manipulezi o societate lipsită de legătura cu înaintaşii lor.
Ei se bucură atunci cînd noi ne ucidem propria sănătate, sau cînd ne ucidem copii nenăscuţi. Astfel, devenim din ce în ce mai dependenţi de medicamentele lor otrăvitoare. Astfel devenim mai slabi din punct de vedere moral, dar şi biologic. Astfel ne scade credinţa în Dumnezeu, iar ei, duşmanii noştri, atîta şi aşteaptă.
Ei sunt direct interesaţi ca între noi să domnească interesul personal, carierismul, exclusivismul, şi alte raţionalisme de acest gen. Astfel, iarăşi încetăm să mai fim un neam, sau o familie, transformîndu-ne în de-alde Iţîc, mereu în goană după un cîştig material.
În orice caz, suntem departe de Adevăr. Suntem departe de “linia” acestui neam. Ne-am îndepărtat atît noi înşine, cît şi duşmanii noştri. Altfel spus – suntem pe calea pierzaniei. Iar dacă vom mai continua să tolerăm slăbiciunile nostre proprii, şi dacă vom mai tolera şi duşmanul care îşi bate loc de noi, ne este sortită dispariţia ca neam.
Mai mult curaj, români!
