Ce rămâne după noi când murim? Copiii, casa și copacul? Copacul se va usca, iar casa o vor împărți copii și de la asta se vor certa între ei. Ceea ce contează sunt, desigur, copiii. Dar ce rămâne după noi în amintiri? Strănepoții vor ști doar cum ne chema, iar stră-strănepoții nu vor mai ști nici asta.Mai demult era o serie de posibilități de a rămâne în memorie - să scrii un Hamlet, să pictezi o Capelă Sixtină, să începi un al doilea război mondial. Însă aceste modalități nu erau nici pe departe accesibile oricui.
Recent a mai apărut o soluție - să-ți faci un blog sau o pagină în rețelele sociale. Ele vor dăinui atâta timp cât vor supraviețui hostingurile lor și prestatorii serviciilor respective (idee nu am cât, dar cred că mult).
Acum încă nu este foarte vizibil... dar peste 30 de ani numărul de bloguri ale oamenilor morți vor depăși numărul celor întreținute de vii. Și în rețelele sociale majoritatea invitațiilor gen: „help them to find more friends on ...” vor fi cu referință la acei care nu mai sunt printre noi. Intrând pe așa o pagină sau blog ne vom cufunda în trecut, într-o viață care a fost cândva, vom vedea un om care-și căuta de viața lui și își făcea planuri pentru a doua zi (sau invers, care aștepta să plece și își lua rămas bun de la lume). Îmi pare și fascinant, și înfricoșător.
Cred că platformele de bloguri ar trebui să adauge un tag special la astfel de bloguri, să le treacă într-un cimitir aparte al oamenilor virtuali. Pentru ca atunci când vom vrea să-i pomenim, să știm unde să-i căutăm.
