Azi urmaream ploaia. Un fenomen care produce vise. Urmaream cum atinge pamantul. Il saruta cu picaturile reci apoi fierbinti de dorinta.
Incercam sa ghicesc cate picaturi poate sa atinga pamantul intr-o secunda. Sunt poate mii si mii. La atingerea pamantului ele se sting…
Am alergat cu gandul in bratele ei. Eram admirata de ea. Eram imbratisata in picaturile fierbinti ale placerii.
Jucandu-ma, am cazut. Eram acolo jos si priveam ploaia. Cadea fara mila atingandu-mi intreaga fiinta care era supusa insufletirii.
Ploaia… poate sa fure suflete, poate sa distruga inimi, poate sa intruchipeze frumosul.
Eram frumosul modelat in ochii ei. Eram uda de dragoste, eram dorinta nemarginita.
M-am ridicat, pasii mei goi atingeau pamantul, eram al lui. Sufletul era daruit frumosului si eu, eu… zburam spre picaturi divine.
Exista fericire, ea e lumina. Exista dorinta, ea e frumosul. Exista dragoste ea e ploaia.
Sunt un gand pierdut in picaturi de ploaie. Sunt un suflet modelat din ploaie. Sunt o fiinta care viseaza frumosul, ploaia…
