Bunica mea Elisaveta e din părţile Bălţiului. Odată mi-a povestit despre cele întâmplate în '49 (A doua mare Deportare). Avea 8 ani atunci când maşinile NKVD au început să încarce oameni pentru Siberia de gheaţă. Părinţii bunicăi au aflat despre asta cu ceva timp înainte, nu ştiu cum, nu ştiu de unde. Înainte de ridicare, tatăl bunicăi a fugit în pădure, unde a trăit ceva timp. Au crezut că dacă bărbatul nu va fi acasă vor lăsa familia în pace (familie numeroasă, vreo 10-13 copii în total). Totuşi noapte ceea a venit, maşina circula prin sat, şi era vorba să-i ia şi pe ei. Mama şi fraţii bunicii şi-au pregătit micul bagaj, s-au îmbrăcat cum au putut mai bine şi aşteptau deja la uşă, la poartă (nu ştiu dacă realizau atunci imensul drum pe care ar fi avut să-l parcurgă). Dar, soartă e ciudată, şi spre fericire nkvediştii nu i-au mai luat fiindcă... nu mai era loc în maşină. Aşa ţin minte povestirea bunicii. Unele detalii pot fi greşit ţinute minte de către mine, nepotul. Însă micul pas până la Siberia a fost real.Întru memoria celor deportaţi.