La icoană ne rugăm. În faţa ei spunem rugăciunea de toate zilele. Prin ea, apropierea dintre Dumnezeu şi noi devine mai strînsă, încît ai impresia că noţiunea de spaţiu este doar ceva relativ. Icoana face legătura dintre noi, muritorii de rînd şi divinitate. Cînd stai în faţa ei şi spui o rugăciune, timpul este altul, impresiile sunt altele, chiar şi lumea o vezi altfel. Ai senzaţia că eşti aproape de El, aproape de lucrurile sfinte.
La icoană împărtăşim durerea, bucuria, tristeţea sau fericirea cu Cel de sus. În faţa ei Îi mulţumim pentru bucuriile pe care le avem şi Îl lăudăm pentru darurile pe care ni le dă. Tristeţea sau necazul, care mai devreme sau mai tîrziu ne lovesc pe fiecare, vor fi de două ori mai grele, rugîndu-ne la icoană. Deznădejdea, unul dintre păcatele catre ucide sufletul omului, poate fi depăşită rugîndu-ne în faţa unei icoane. Răspunsurile la întrebările care ne frămîntă, sfaturile de care avem nevoie, pot fi de multe ori găsite doar prin simpla rugăciune rostită la icoană. Rugăciunea în faţa icoanei ne face mai liniştiţi, este, poate, cel mai eficient antidepresiv. Într-o lume în care cu toţii alergăm către psihologi şi consilieri personali, nici nu ne dăm seama că rugăcinea în faţa icoanei ne poate aduce cu mult mai multe beneficii.
La icoană vii cu o durere pe inimă, cu necazuri şi ispite, şi pleci de la ea cu linişte în suflet, cu determinare şi dragoste de viaţă. La icoană, dacă vii cu o întrebare grea, poţi pleca de la ea de cele mai multe ori cu un răspuns. Vii întristat la ea, dar ai toate şansele să pleci de la ea îmbucurat. După o zi grea de lucru, o rugă la icoană este poate cel mai oportun moment pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru că ţi-a dat puteri azi, şi pentru a-I cere puteri şi pentru a doua zi. Este momentul oportun pentru a mulţumi, slăvi, cere, dărui, îndura.
Rugîndu-ne la icoană avem parte de un preţios moment de reculegere, şi ne putem recăpăta forţele. A căuta liniştea sufletească şi luciditatea gandirii în muzică modernă, vacanţe la mare sau un pahar cu ceva, şi fără ne gîndim macăr cît de puţin la icoană, este egal nu a căuta pe cei vii printre cei morţi.
Desigur că depinde mult de felul în care venim la icoană. Dacă acest lucru este făcut din obligaţie, din repeziciune, sau încă cu gîndul la lumea materială, este puţin probabil ca să avem unele beneficii. Acest lucru sacru trebuie făcut din inimă. Trebuie “trecut” prin noi, şi doar atunci putem descoperi cît de dragă poate fi sufletului nostru de român ruga la icoană. Bucuria, fericirea sau împlinirea sufletească în căutarea căreia suntem zi de zi se ascunde acolo unde ne aşteptăm mai puţin: la icoană.
