Capul ridicat sabia nu-l taie!

Unul dintre proverbele româneşti sună astfel: “Capul plecat sabia nu-l taie”. Nu ştim pe cît este de românesc acest proberb, precum nu-i ştim nici valoarea sa de adevăr. Ştim însă, mai mult ca sigur, că proverbul dat nu exprimă specificul neamului românesc. Cunoscînd spiritul viteaz, neînficat şi oricînd gata de jertfă al românului şi analizînd acest proverb, găsim o mare diferenţă. Există o mare deosebire între felul de a fi al românului autentic şi mesajul proverbului dat. Iar faptul că am ajuns să ne conducem de astfel de proverbe denotă depărtarea noastră de mentalitatea românului adevărat.

După secole de ocupaţie străină, după îndelungile greutăţ prin care a trecut acest popor, ne-am resemnat în faţa sorţiim iar din proverbul “capul plecat sabia nu-l taie” ne-am făcut o adevărată ideologie. Acest lucru se reflectă şi asupra modului în care înţelegem lupta pentru apărarea credinţei strămoşeşti. La acest capitol, proverbul “capul plecat sabia nu-l taie” a fost “adoptat” cu repeziciune. Am ajuns să fim cei mai toleranţi, cei mai cuminţi şi mai răbdători atunci cînd vine vorba de relaţia dintre credinţa noastră şi altele. Ne-ar lua foarte mult timp să căutăm vreo confesie, ai cărei practicanţi să fie atît de toleranţi, cuminţi şi tăcuţi, precum suntem noi, ortodocşii de azi.

De exemplu, prin intermediul sectelor se duce o murdară şi infamă luptă contra Ortodoxiei. Cum ne opunem noi în faţa acestei tendinţe? Desigur că noi tolerăm, desigur că noi îi acceptăm pe toţi sectanţii ca pe fraţii noştri. Într-atît am ajuns să credem în acest proverb, încît suntem pregătiţi să plecăm capetele cu umilinţă în faţa oricărui sectant şi să îl acceptăm ca pe un frate de credinţă.

Islamicii duc de asemenea o luptă crînenî contra creştinilor. A ucide “necredincioşii” este una din priorităţile existenţei lor pe acest pămînt. E adevărat că în ultimul timp, pericolul islamic pare să nu mai fie atît de mare ca pe timpul Imperiului Otoman, însă asta nu înseamnă că acesta a dispărut de tot. Ei şi şi-au schimbat tactica de luptă doar. Astăzi, parcă sunt paşnici, nu mai poartă turbane sau iatagane, nu ne mai numesc ghiauri, vorbesc limbi străine şi parcă se “civilizează” şi ei. În schimb, fac cîte 7-8 copii, pe care îi educă în spiritul islamic, se căsătores cu femei creştine pe care le convertesc la islam. Acesta este de asemenea un mod de luptă, şi încă este foarte eficient. Astăzi în Moldova sunt circa 2000 de musulmani, care beneficiază de toate drepturile şi libertăţile garantate de stat. Nu sunt mulţi, dar nici puţini. Şi numărul lor va creşte la sigur. La sigur că vom vedea tot mai multe românce care vor îmbrăca vălul islamic, la sigur că vor fi cît mai  mulţi copii care se vor juca încă de la 3 ani “de-a războiul”. Iar noi, ca nişte toleranţi de rînd, le dăm voie islamicilor să se simtă ca acasă, fără să ne dăm seama că călcăm peste onoare miilor de înaintaşi care s-au jertfit pentru a apăra acest neam de islamizare.

Jidanii nu sunt mai prejos. Aceştia lovesc cu încă o mai mare ură contra Ortodoxiei. Încă din momentul cînd au refuzat să recunoască pe Iisus ca Mesia, aceştia au început să urască Ortodoxia. Pentu ei, noi nu suntem decît “mai rău ca animalele” (după cumscrie în Talmud), şi doar ei – jidanii – sunt demni de a fi numiţi oameni. Ei sunt acei care au inventat şi conduc Masoneria, prin intermediul căreia ruinează Ortodoxia. Ei sunt cei care exclamă “Tobşergoim harog”, adică “şi pe cel mai bun dintre goimi omoară-l”. Ei sunt realizatorii şi profitorii Revoluţiei Franceze şi a celei Ruse. Ei sunt cei care ordonau prefacerea Bisericilor în grajduri. Anume jidanii sunt acei care de grupează în Cahaluri, oriunde s-ar afla, formîndu-şi astfel un stat în stat. Ei îşi permit să îşi instaleze Hanucile prin capitalele europene. Jidovii nu vor tolera niciodată o altă credinţă, cu atît mai mult pe cea Ortodoxă. Şi doar noi, în condiţiile în care toţi ne urăsc şi luptă contra noastră, numai noi găsim puteri de-ai tolera şi de-ai iubi pe toţi.

Noi, românii, fiind “ferm convinşi că dacă te ridici în contra pericolului devii extremist, iar extremismul contravine principiilor democratice europene”, alegem să stăm cu capul pleacat în faţa celui care vine şi îşi bate joc de noi. Ne temem ca să nu ne fie tăiate capetele, şi ni le plecăm contra oricrui sectant sau eretic.

Însă, în altceva constă problema. Cu cît vom ţine capul plecat mai mult, cu atît vom şi tăiaţi mai uşor. Cu atît duşmanii ne vor batjocori mai mult. Cu cît ne vom pleca mai mult, cu atît ne va fi mai grau să ne ridicăm cînd va fi nevoie.

Altfel spus, trebuie să renunţăm la acest proverb. Nu am cîştigat pînă acum nimic de la el, şi nici nu vom cîştiga nimic. Românul care va conştientiza că “Capul ridicat sabia nu-l taie” nu va greşi cu nimic. Ba din contra – va contribui la deşteptarea acestui neam din agonia în care zace.