Cele 14 puncte şi globalizarea

În toamna anului 1918 se încheie primul război mondial. În scurt timp încep pregătirile pentru Conferinţa de Pace, care avea dificila misiune de  încheia un acord de pace între puterile învingătoare şi cele învinse. În rîndul puterilor învingătoare figurează “nume grele” ale democraţiei occidentale: Anglia, Franţa sau SUA (care a ieşit foarte avantajos din război). Deşi printre statele din estul Europei s-au aflat şi ţări care au ieşit învingătoare (exemplul României), la conferinţa de Pace, ele au fost tratate aproape identic cu ţările învinse, suportînd astfel, o Pace umilitoare.

        Conferinţa de Pace a avut loc, după cum şi era de aşteptat, la Paris. Un oraş care, încă de pe la 1789 îşi pierduse din rolul de capitală a francezilor, devenind încetul cu încetul o capitală a Francmasoneriei. Această reuniune, a constituit momentul perfect pentru oculţii ce conduceau ţările învingătoare să impună o Pace cît mai avantajoasă în dauna ţărilor central şi est europene.

        Încă pe 8 ianuarie 1918, preşedintele american W.Wilson îşi prezintă cele “14 puncte” în faţa Congresului american. Acestea s-au dovedit a fi ceea ce se dorea prin Conferinţa de Pace de la Paris. De remarcat că, toate aceste 14 puncte au fost impuse tuturor statelor ca urmare a Conferinţei, fapt ce denotă larga influenţă de care se bucura încă de pe atunci SUA în rîndul statelor lumii.

        Există o foarte mare probabilitate ca aceste 14 puncte să nu fi fost decît un plan de instituire a unei puteri unice pe glob, sau mai bine zis – să fi pus bazele procesului de globalizare care continuă şi astăzi. Astfel, voi încerca să trasez corelaţia dintre textul oficial a celor 14 puncte şi adevăratele intenţii care se ascundeau în spatele lor.

Punctul 1: “Renunţarea la toate tratatele internaţionale secrete şi la diplomaţia secretă.”  Prin acest prim punct se dorea concentrarea influenţei relaţiilor diplomatice în mîinile marilor puteri. Rezultă că orice tratat internaţional dintre două state mai mici trebuia să treacă prin cenzura unui drept internaţional, stabilit de marile puteri. Desigur că, la mod declarativ interzicerea tratatelor secrete este benefică. Doar că, în acea epocă era imposibil ca marile puteri să renunţe la tratatele secrete. Astfel, acest punct s-a dovedit a fi, în totalitate ineficient.

Punctul 2: “Libertatea navigaţiei maritime.”  Punctul dat lovea direct în interesele economice ale statelor naţionale. Se ştie că, impozitarea navelor care tranzitează apele teritoriale ale unui stat reprezintă o sursă importantă pentru bugetul statelor respective. Liberatarea navigaţiei pe mări ar fi dus la slăbirea economică a unor mari puteri (exemplul Marii Britanii) sau a unor ţări mai mici. În plus, navigaţia liberă pe mări contribuie la progresul companiilor transanţionale (care în marea lor majoritate erau cu capital american sau franţuzesc). Astfel, marile companii petroliere sau industriale, pe lîngă faptul că exploatau la preţuri de nimic resurele naturale ale statelor mici (exemplul petrolului românesc), mai urmau să beneficieze şi de navigaţie liberă pe mări.

Punctul 3: “ Îndepărtarea, pe cât posibil, a tuturor barierelor economice şi restabilirea unor condiţii egale pentru comerţul internaţional între naţiuni.” Prin punctul 3, observăm caracterul vădit globalist al acestui “proiect diplomatic”. Lichidarea hotarelor economice dintre state, nu înseamnă implicit şi “stabilirea unor condiţii egale pentru comerţul internaţional între naţiuni”. Ba, din contra: lichidarea “barierelor” economice dintre state a avut ca efect direct legea jungliei, în care doar cel care e mai puternic supravieţuieşte. Astfel, prin acest punct, marile puteri şi-au mărit influenţa, pe cînd statele mici, au devenit dependente economic de primele.

Punctul 4: “Toate armamentele naţionale vor fi reduse până la ultimul punct compatibil cu securitatea ţării’’ Acesta a fost practic începutul procesului de distrugere a armatelor naţionale. Se ştie că formarea unei armate unice, globale, este visul de aur al masonilor. Deci, implicarea acestora în afacerea sistemului Wersailles-Washington este aproape sigură. Mai mult. Nici chiar SUA nu a respectat această condiţie vredată. Imensele resurele militare ale SUA, s-au rezumat vreodată la “ultimul punct compatibil cu securitatea ţării?”

Punctul 5: “Rezolvarea problemelor coloniale cu respectarea intereselor popoarelor respective”. Cineva l-ar lăuda pe W.Wilson pentru aportul adus la căderea colonialismului şi constituirea statelor libere în Africa şi Asia. Într-adevăr, problema colonială a fost reaminitită prin acest punct, şi s-a contribuit într-o oarecare măsură la emanciparea popoarelor africane (proces ce s-a desfălurat în a două jumătate a secolului XX). Însă, această promisiune a lui Wilson nu a fost altceva decît aceeaşi promisiune la “autodeterminarea popoarelor”, proclamată de Lenin, nimic mai mult. Statele africane pînă astăzi se află sub o ocupaţie economică a puterilor occidentale.

Punctul 6: “Eliberarea teritoriilor ruseşti şi libertatea ruşilor de a-şi rezolva singuri problemele interne şi internaţionale”. Prin acest punct se urmărea atragerea Rusiei spre colaborare cu puterile vestice, în scopul stabilirii unei păci în Europa. Acest lucru, desigur că nu a avut loc niciodată.

Punctul 7: “Belgia trebuie evacuată şi restaurată fără nicio tentativă de limitare a suveranităţii de care ea se bucura împreună cu alte naţiuni libere”. Posibil că în Belgia scăzuse influenţa americană după primul război mondial, lucru de neconceput pentru un asasin economic ca SUA, care, dorea astfel evacuarea acestui stat.

Punctul 8: “Retrocedarea provinciilor Alsacia şi Lorena, Franţei”.  În adevăr, aceasta a însemnat restabilirea unui adevăr istoric, deoarece Alsacia şi Lorena sunt vechi pămînturi franceze.

Punctul 9: “Reajustarea frontierelor Italiei în baza principiului autodeterminarii naţionalităţilor”. În principiu, acest punct avea o menire pozitivă, însă trebuie de analizat felul în care a fost pus în practică.

Punctul 10: “Reajustarea frontierelor Austro-Ungariei în baza principiului autodeterminarii naţionalităţilor”. Aceasta a fost semnarea actului de deces al Imperiului Austro-Ungar. Astfel, principiul masonic de distrugere a imperiilor reacţionare a avut succes.

Punctul 11: “Recunoaşterea independenţei României, Serbiei, Muntenegrului”. În aparenţă, un scop nobil. În realitate, numai poporul român ştie cît l-a costat această “independenţă”, deoarece ea “nu a căzut din pod”. Această independenţă ne-a fost recunoscută cu o condiţie: încetăţenirea jidovilor. Astfel, pe 26 martie 1923 a are loc votarea noii Constituţii a României, unul dintre cele mai mare acte de trădare naţională din istoria nemului. Prin urmare, numai de independenţă nu ne-am bucurat, fiindcă pe toată durata perioadei interbelice am fost dependenţi din punct de vedere politic şi economic.

Punctul 12: “Celelalte naţionalităţi, care se aflau în acest moment sub dominaţia turcă, vor trebui să le fie asigurate o securitate neîndoielnică vieţii lor şi de posibilitatea neîngrădită de a se dezvolta autonom. Deschiderea strâmtoriilor (Bosfor şi Dardanele) pentru comerţul maritim, liber.” Pe lîngă  efectul bombastic al primei părţi a acestui punct, partea a 2-a relevă adevăratele intenţii americane – libera circulaţie în cadrul strîmtorilor Bosfor şi Dardanele. Adică libera lor exploatare.  Aceasta este dovada setii de exploatare şi dominaţie care a caracterizat SUA de-a lungul existenţei sale.

Punctul 13: “Acordarea independenţei Poloniei.” Odată cu restabilirea unui adevăr istoric – reîntregirea statului polonez, se lovea la maxim în statul german, care era rupt în două prin “coridorul polonez”, şi pierdea Silezia Superioară.

Punctul 14: “Crearea unei societăţi internaţionale de menţinere a Păcii”. Poate cel mai important dintre punctele lui W.Wilson. Acest punct a constituit baza viitoarei “Societăţi a Naţiunilor”, precursoarea ONU de astăzi. Constituie o primă încercare, parţial reuşită, de creare a unei guvernări mondiale – visul de aur şi rostul existenţei Masoneriei. Fiind cel mai important dintre puncte, acesta relevă adevăratele intenţii ale acestui program american – înceracrea de a forma un suprastat, care să aibă legi universale. O adevărată închisoare a popoarelor.

        Prin urmare constatăm că menirea acestor ”14 puncte” nu a fost nici pe departe “asigurarea unei păci durabile între popoare”. Scopurile ei au fost:

 - încercarea de a constitui un prim guvern mondial (Societatea Naţiunilor, sau ONU de astăzi).

 - stabilirea unui sistem diplomatic internaţional, care să reprezinte interesele marilor puteri.

 - libera navigaţie maritimă, lucru care serveşte interesele marilor puteri.

 - distrugerea economiilor naţionale prin lichidarea “barierelor” economice dintre marile puteri şi statele mici, în formare.

 - distrugerea armatelor naţionale.

 - distrugerea definitivă a vechilor imperii din Europa.

 - încetăţenirea jidovilor în ţările est-europene, nou formate.   

 - stabilirea hegemoniei economico-militare a SUA în întreaga lume. 

        Globalizare în toată legea, astfel poate fi caracterizat proiectul lui W.Wilson. Astfel, globalizarea nu este doar o tendinţă care s-a manifestat la răscrucea secolelor XX şi XXI, ci încă de la începutul secolului XX.