Regretăm miezul de rasarită scapat jos, avem impresia că era cel mai dulce din tot pachetul de Zaraza. Regretăm că partea cea mai mare de ciocolată o iau întotdeauna domniţele, ele măcar o iau cu sfială, de frică să nu evolueze în atotputernica balenă albastră, norocul lor că nu-mi place să mănînc ciocolată … în public. Regretăm că hărţile au scară, că Parisul nu e la o aruncătură de ochi, sau în cazul meu mai aproape. Regretăm cînd nu Le înţelegem, Ele regretă cînd o facem, mai nou nu regretă niciodată… Cînd bileţelul destinat amicului (n-am voie să zic amică pe post, SiS-ul mă urmăreşte) ajunge în mîinile profesorului, regretul încetează cînd zîmbeşte şi ţi-l da înapoi. Peste patru minute la patru din catalog nu zîmbeşte nimeni, regretul apare… Regrete, monotonie și… era să uit, regret că nu-s plin de poetisme acum, cuvinte precum vacanţă, somn, proces izobar sunt singurele care-mi vin în minte… Eu chiar regret că… am uitat gustul regretului…
©2010 Disperatul. All Rights Reserved.
.