Pînă la urmă toţi căutăm echilibru, o stare de armonie în care totul decurge sublim conform dorinţelor 
noastre. Însăşi viaţă e un act de echilibristică, grosimea şi înălţimea la care e situată frînghia sunt factori care diferă de la individ la indivind, şi într-o concepţie generală aceştia se neglijează. Cei care au ajuns la destinaţie fără să cadă măcar o dată – şi-au irosit performanţa, iar cei care au căzut de prea multe ori şi n-au reuşit să traverseze – din nou şi-au irosit-o. E mult mai uşor cînd ştii că cineva e alături de tine, cînd eşti sigur că acel cineva se află în partea opusă şi are grijă că funia să nu oscileze. Faci abstracţie de indivizii care te ameninţă cu o banală foarfeca bine ascuţită, ascuţită de vise şi speranţe pe care le-a mutilat cu atîta nepăsare. Pînă la urmă toţi căutăm echilibru…
©2010 Disperatul. All Rights Reserved.
.